Cum ne pregătim Planeta pentru impactul cu un asteroid?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un asteroid cu o rază de 370 de metri se îndreaptă spre Pământ. Ai cinci zile să găseşti un plan, altfel soarta omenirii va fi similară celei suferite de dinozauri. Ce faci în această situaţie?

Poate că sună a scenariu demn de filme clişeice cu sfârşitul lumii, dar oameni de ştiinţă, ingineri, şi în general oameni care nu vor să fie ucişi de un asteroid se întâlnesc în Frascati, Italia, special pentru a dezbate situaţia. Întâlnirea se desfăşoară ca o conferinţă ştiinţifică banală, dar concentrată strict asupra “luptei” cu asteroizii.

În cursul a cinci zile, participanţii la conferinţă creează un scenariu pentru eventualitatea impactului şi caută soluţii. S-a descoperit recent că un asteroid, numit 2015 PDC, va trece foarte aproape de Pământ pe 3 septembrie 2022. Deocamdată, şansa impactului este mai mică de 1%, dar lucrurile pot suferi o schimbare dramatică rapid.

Cele mai sumbre scenarii pentru impactul cu un asteroid

Vestea bună este că un asteroid de 370 de metri nu va aduce sfârşitul vieţii pe Pământ. Potrivit lui Matt Holman, director al Minor Planet Center, chiar dacă un asteroid de aceste dimensiuni nu va eradica total viaţa, dar va cauza un dezastru de proporţii, echivalent cu explozia a 2.250 de milioane de tone de dinamită. Pentru o comparaţie mai simplă, să spunem doar că cel mai mare dispozitiv nuclear detonat vreodată a fost bomba Tsar, care avea doar 50 de milioane de tone.

Asteroidul ar genera un crater cu o lăţime de 5-7 kilometri, o adâncime de 500 de metri şi un cutremur cu magnitudinea 6,8 grade. Totuşi, acesta nu este cel mai sumbru scenariu. Lucrurile ar sta mult mai rău dacă asteroidul ar “ateriza” în apă. În funcţie de unghiul impactului, asteroidul ar putea genera un tsunami cu o înălţime de 6 metri. 

Vezi un grafic şi citeşte explicaţiile complete ale cercetătorilor pe site-ul playtech.ro. 

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite