Cum poţi asculta ce se întâmplă pe Marte. NASA a pus la dispoziţia publicului înregistrările sondei spaţiale InSight

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO via NASA
FOTO via NASA

Sonda InSight a ajuns în câteva rânduri deja în atenţia publicului, ca urmare a descoperirilor sale sonore, printre care se numără primul cutremur marţian sau bătaia vântului de pe Planeta Roşie.

NASA a explicat într-un update al misiunii că aceasta se desfăşoară în continuare destul de bine, sonda detectând aproape 100 de posibile cutremure în perioada care a trecut de la sosirea sa pe Marte, după ce în primele luni nu înregistrase niciun eveniment semnificativ.

Odată ce cutremurele au început să fie recepţionate de InSight, munca oamenilor de ştiinţă de la NASA a devenit mult mai dificilă. Planeta Marte are un ”obicei” din a genera sunete care pot păcăli instrumentele sondei, precum vântul care este de multe ori asemănător cu un tremurat al solului. În plus, sonda produce şi ea anumite sunete, pe care cercetătorii trebuie să le ignore.

Un astfel de exemplu se petrece atunci când temperaturile de la suprafaţa planetei se modifică, precum la căderea nopţii. Atunci, unele părţi ale sondei se contractă, producând sunete ascuţite.

Înregistrările realizate de InSight pot fi acum ascultate pe YouTube (videoclipul de mai sus) sau Soundcloud, deoarece NASA le-a pus la dispoziţia publicului.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite