Cum era şampania în urmă cu 170 de ani. Ce spun testele oamenilor de ştiinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe sticle de şampanie au fost găsite în epava unei nave ajunse pe fundul Mării Baltice în urmă cu  170 de ani. Conţinutul sticlelor lor a fost testat în laboratoarele oamenilor de ştiinţă care au încercat să afle mai multe despre metodele de fabricare ale acestei băuturi, potrivit BBC.

Cele 168 de sticle au fost descoperite în 2010  în Marea Baltică, o parte dintre acestea păstrându-se în condiţii bune având în vedere condiţiile în care au stat în ultimele 17 decenii. 

O parte dintre aceste sticle au fost vândute la licitaţie în 2011 pentru zeci de mii de euro. Însă, au fost păstrate şi sticle de şampanie care să fie suspuse testelor, potrivit BBC

Rezultatele analizelor au arătat că în şampania din sticle exista un nivel mult mai ridicat de zahăr decât cel din şampania pe care o consumăm în perioada contemporană, dar şi urme de arsenic.

Urmele de arsenic descoperite în această băutură indică faptul că substanţă era folosită pentru a ţine departe dăunătorii în podgorii. În conţinutul sticlelor au fost descoperite şi nivele ridicate de plumb şi de fier provenite, cel mai probabil, de la butoaiele în care a fost ţinută băutura înainte de a fi îmbuteliată în sticle.

Cercetătorii francezi au folosit numeroase analize chimice pentru a compara conţinutul a trei sticle provenite din acea epavă şi produse de Veuve Cliquot cu altele fabricate recent de acelaşi producător. 

Unul dintre ei a gustat, totodată, 0,1 mililitri din acea şampanie veche. "Era imposibil de mirosit, dar era fabuloasă, chiar dacă am gustat doar 100 de microlitri", explică acesta. Omul de ştiinţă îşi aminteşte că şampania avea arome de tutun şi de piele care au persistant timp de două, trei ore.

Şampania nu mai avea foarte multe bule, acestea pierzându-se cu timpul, gazul fiind eliberat din sticle pe lângă dopul de plută.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite