Descoperire istorică sub un gheţar din Groenlanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai mari cratere de impact descoperite vreodată pe suprafaţa planetei a fost identificat sub un gheţar din Groenlanda. Acesta are un diametru de aproximativ 30 de kilometri, iar impactul s-a produs relativ recent, mai ales dacă ne uităm la dimensiunea zonei afectate, acum 12.000 de ani.

Viteza cu care asteroidul de 10 miliarde de tone a lovit suprafaţa planetei (19 kilometri pe secundă) a produs o forţă de impact echivalentă cu 47 de milioane de detonări a unei bombe atomice de tip Little Boy, cea folosită de americani la Hiroshima, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 

La momentul impactului, cel mai probabil, asteroidul a topit cantităţi vaste de gheaţă, fapt care a dus la creşterea nivelului Oceanului Atlantic.

Cu un diamtru de 30 de kilometri, creterul descoperit este pe locul 25 în topul celor mai mari urme lăsate de asteroizi pe suprafaţa planetei noastre, însă cele mai multe dintre coliziuni s-au produs acum zeci de milioane de ani, de-asta e atât de interesantă noua descoperire. 

Pentru a dovedi că locul impactului este, într-adevăr, cauzat de un asteroid, oamenii de ştiinţă au adunat probe de gheaţă din zona respectivă.

În urma analizelor chimice, aceştia au stabilit faptul că asteroidul care a lovit planeta noastră acum 12.000 de ani era compus în mare parte din fier. De asemenea, cercetările asupra locului de impact vor continua. Acestea se vor desfăşura pe o perioadă de mai mulţi ani, timp în care oamenii de ştiinţă vor săpa prin mai mulţi kilometri de gheaţă.

Craterul de meteorit a fost descoperit în 2016, atunci când cercetători de la institutul Alfred Wagner din Germania au testat un nou radar destinat special studiului gheţarilor, notează The Guardian.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite