Cinci lucruri mai puţin ştiute despre Stephen Hawking, cel mai mare fizician care nu a câştigat niciodată Premiul Nobel FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO via Guliver Getty Images
FOTO via Guliver Getty Images

Stephen Hawking a murit azi-noapte în casa sa din Cambridge, Regatul Unit, la vârsta de 76 de ani. Fizicianul care a conturat teoria găurilor negre şi care a învins toate obstacolele de sănătate întâmpinate de-a lungul anilor trăia alături de cei trei copii ai săi.

Chiar dacă Hawking a fost una dintre cele mai mari minţi ale lumii, iar lucrările sale ştiinţifice au fost de multe ori aclamate ca fiind de geniu, există şi lucruri mai puţin ştiute despre acesta. El a fost diagnosticat cu boala Lou Gehrig la doar 22 de ani şi i s-au dat, la vremea respectivă, doar doi ani de trăit.

Lucruri mai puţin ştiute despre Stephen Hawking:

1. Notele sale de la şcoală erau mediocre, acesta nefiind niciodată reconoscut ca un elev eminent. La vârsta de nouă ani, era printre cei mai slabi copii din clasa sa, fiind chiar în pericol de a repeta anul. Contrar faptului că nu-l prea interesa şcoala, porecla lui Hawinkg din acei ani era ”Einstein”.

2. Avea o aversiune faţă de biologie, un subiect de studiu care nu l-a atras niciodată. Nu de puţine ori a spus Hawking că Biologia este o ştiinţă inexactă, cu prea multe descrieri, spre deosebire de matematică sau fizică, unde cifrele primează.

3. A făcut parte din echipa de canotaj a facultăţii Oxford, înainte ca afecţiunea Lou Gehrig să pună stăpânire pe el. De altfel, Hawking era un împătimit al sportului şi îi plăcea foarte mult să vâslească alături de prietenii săi. Faptul că făcea parte din echipa de canotaj de la Oxford i-a oferit acestuia un statut de student popular printre colegii săi.

4.  A pierdut un pariu referitor la găurile negre cu un fizician american pe nume John Preskill. Acesta nu era de acord cu Hawking, spunând că este posibil ca informaţia să nu fie absorbită chiar total de o gaură neagră, aceasta fiind capabilă să ”evadeze”. Fiind un tip corect, Stephen Hawking şi-a recunoscut greşeala în 2004, în cadrul unei lecturi, atunci când i-a dat dreptate lui Preskill.

5. A scris o carte pentru copii, intitulată ”Cheia secretă a lui George către Univers”, alături de fiica sa, Lucy Hawking. Aciunea era centrată în jurul unui băiat pe nume George, care se răzvrăteşte împotriva averisiunii părinţilor săi faţă de tehnologie. Cartea explică concepte destul de complicate, precum gurile negre, pe înţelesul copiilor.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite