Cercetătorii vor să ajungă la mantaua Pământului, pentru a descoperi originea planetei noastre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii de ştiinţă vor folosi ţevi de foraj de 10 kilometri, o adevărată provocare tehnică FOTO Shutterstock
Oamenii de ştiinţă vor folosi ţevi de foraj de 10 kilometri, o adevărată provocare tehnică FOTO Shutterstock

Oamenii au ajuns pe Lună şi plănuiesc să aducă probe de pe Marte, dar când vine vorba despre explorarea pământului de sub picioarele noastre nu putem vorbi decât despre nişte „zgârieturi“ ale suprafaţei planetei noastre.

Această situaţie s-ar putea schimba odată cu o misiune în valoare de un miliard de dolari, care presupune forarea la şase kilometri sub fundul mării, pentru a ajunge la mantaua Pământului şi pentru a aduce pentru prima dată o mostră „proaspătă“.

Această misiune ne-ar putea ajuta să răspundem la unele dintre cele mai mari întrebări cu privire la originea şi evoluţia Pământului, în contextul în care aproape toate continentele şi apele care alcătuiesc suprafaţa Pământului îşi au originile în manta.

Geologii implicaţi în proiect deja compară această misune cu cele de pe Lună, în ceea ce priveşte valoarea probelor care ar putea fi culese, potrivit CNN.

Cu toate acestea, pentru a ajunge la aceste probe echipa internaţională de oameni de ştiinţă trebuie mai întâi să găsească o modalitate prin care să îşi croiască drum printre rocile foarte tari, cu ajutorul unor ţevi de foraj de 10 kilometri lungime -  o provocare tehnică, pe care unul dintre liderii proiectului, Damon Teagle, o numeşte „cea mai mare provocare din istoria ştiinţei Pământului“.

Sarcina lor va fi cu atât mai dificilă de realizat cu cât se va desfăşura în mijlocul oceanului. Aici scoarţa Pământului este mai subţire, având aproximativ şase kilometri, comparativ cu cea de pe continent, de 60 de kilometri. Ei au identificat deja trei locuri – toate în Oceanul Pacific.

Orificiul pe care îl vor fora va avea doar 30 de centimetri în diametru, începând de la fundul oceanului până în manta – o performanţă monumentală a inginerilor.

Este ca şi cum ai suspenda un fir de oţel de diametrul unui fir de păr pe fundul unui bazin de înot şi ai încerca să-l introduci într-un tub de 0,1 milimetri, pentru ca apoi să forezi cu el în fundaţie“, a explicat Teagle.

Pamant

Ceea ce face sarcina şi mai dificilă este faptul că în prezent burghiul de foraj are o durată de viaţă de 50-60 de ore, ceea ce înseamnă că forarea ar putea dura foarte mulţi ani fără ajutorul unor îmbunătăţiri tehnologice.

Primele încercări de a ajunge la mantaua Pământului au demarat, de fapt, la începutul anilor 1960. Acesta a fost poreclit „Proiectul Mohole“, dar a fost închis în 1966. De atunci, un proiect rus din Peninsula Kola a atins recordul în anii '80, forând în scoarţa terestră 12 kilometri.

În 2011, gigantul petrolier Exxon Mobil a forat puţin peste 12 kilometri, în estul Rusiei. Cu toate acestea, ea nu a fost forată perfect vertical şi a ajuns doar la roci sedimentare moi.

Aceste proiecte record, ajunse aproape de mantaua Pământului, le-au dat geologilor implicaţi în noul proiect încrederea că progresele recente ale tehnicii de foraj vor face planurile lor mult mai posibile decât în trecut.

Multe dintre tehnologiile necesare sunt cele convenţionale  pentru forarea în adâncimi, folosite în prezent în industria de petrol şi gaze naturale“, au explicat geologii.

Cu toate acestea, având în vedere provocările şi costul de aproximativ un miliard de dolari, din care mare parte încă trebuie strânşi, scepticii s-ar putea îndoi de necesitatea misiunii.

Pentru Teagle, ajungerea la mantaua Pământului ar oferi o „moştenire  de cunoştinţe ştiinţifice fundamentale“ şi „inspiraţie“ pentru generaţiile viitoare.

Probele colectate vor clarifica multe dintre ipotezele pe care le avem cu privire la modul în care funcţionează planeta noastră.

În ciuda faptului că mantaua formează 68% din masa Pământului, avem doar o „rezonabilă“ idee a funcţionării şi compoziţiei acesteia, a spus Teagle.

Mantaua este motorul care conduce la funcţionarea planetei noastre şi motivul pentru care avem cutremure, erupţii vulcanice şi continente“, a spus el pentru CNN.

Guvernul japonez a investit deja substanţial în proiect prin construirea navei de foraj Chikyu. Unii oameni de ştiinţă privesc această misiune ca fiind „proiectul Lunii“ al ţării.

Dacă suportul japonez poate fi combinat cu alte surse financiare, Teagle spune că ei ar putea începe proiectul înainte de sfârşitul deceniului, ceea ce ar face posibil ca oamenii să ajungă în cele din urmă la mantaua Pământului, la începutul anilor 2020.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite