Cercetătorii care au dat lumii „particula Dumnezeu“ sunt aproape de o nouă descoperire revoluţionară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Large Hadron Collider este cel mai mare accelerator de particule din lume.
Large Hadron Collider este cel mai mare accelerator de particule din lume.

Cel mai mare accelerator de particule din lume, folosit de către cercetătorii Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), mai produce o descoperire remarcabilă. O serie de experimente a dus la confirmarea unei noi particule, o dovadă pentru existenţa unei noi forme a materiei.

Experimentele de la Large Hadron Collider, cel mai mare accelerator de particule din lume, au arătat că particula Z(4430) există şi aceasta poate fi cea mai bună dovadă de până acum că cercetătorii au descoperit o nouă formă a materiei. Aceasta se numeşte tetraquarc şi până acum existenţa sa a fost prevăzută doar în teorie, informează NewScientist.

Quarcii sunt particule subatomice care, în diverse combinaţii, generează materia. Spre exemplu, doi quarci formează un meson, iar un triplet generează protoni şi neutroni, elemente esenţiale într-un atom. Tetraquarcii sunt o combinaţie teoretică a patru astfel de particule. Z(4430) este, în prezent, un exemplu de aşa ceva. Deocamdată, cercetătorii CERN au descoperit primele indicii, dar mai sunt necesare experimente ulterioare pentru a confirma în întregime şi pentru a vedea ce loc ocupă tetraquarcii în Univers.

Thomas Cohen, profesor la Universitatea din Maryland, a spus că în prezent computerele noastre nu sunt încă suficient de puternice pentru a rezolva astfel de teorii, dar cu ultimele veşti de la CERN ne apropiem de aflarea mai multor detalii în legătură cu legile fizicii până acum doar teoretizate. „Principala întrebare era dacă Z(4430) există sau nu. Acum, putem veni şi să spunem că da, Z(4430) este real“, a spus Tomasz Skwarnicki de la Universitatea Syracuse din New York.

Primele indicii cu privire la existenţa tetraquarcilor au venit din Japonia, de la acceleratorul KEKB, în 2008. Totuşi, au existt îndoieli cu privire la descoperire după ce experimentele de la acceleratorul SLAC din California nu au găsit nicio dovadă. Marek Karliner, teoretician de la Universitatea din Tel Aviv, consideră însă că ar putea să nu fie un tetraquarc, ci perechi de mesoni. Z(4430) se degradează de 10 ori mai repede decât alţi presupuşi tetraquarci. Skwarnicki crede însă că e un tetraquarc, deoarece nu există mesoni care să se comporte aşa, dar mai multe experimente tot sunt necesare pentru a confirma existenţa acestei noi forme a materiei.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite