Cercetătorii au creat ecranul de telefon pe care îl poţi vedea în orice situaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ecranele Gorilla Glass şi ecranele din cristal de safir par de secolul trecut comparate cu ultima tehnologie dezvoltată de cercetători. Ei au creat o sticlă acoperită de o textură microscopică utilă să îţi vezi telefonul chiar şi în razele directe de Soare.

Corning este compania recunoscută pentru cea mai bună tehnologie de protejare a display-ului telefoanelor mobile, Gorilla Glass, iar acum a colaborat cu Institutul pentru Ştiinţe Fotonice din Barcelona pentru dezvoltarea unei noi tehnologii care să revoluţioneze domeniul. Dincolo de rezistenţă, ce ţi-ai dori de la un ecran de dispozitiv mobil e să vezi ce este afişat, chiar dacă razele Soarelui cad direct pe el. Ei bine, asta au reuşit cei de la Corning, conform GigaOM.

Cum arată, la nivel microscopic, noua structură

image

Echipa condusă de profesorul Valerio Pruneri promite o sticlă mai eficientă la respingerea luminii şi a apei. Ei au pornit la drum „stricând“ luciul sticlei la nivel microscopic, obţinând astfel un tipar care distribuie mai bine razele de lumină, în loc să le reflecte. Apoi, au creat în material un fel de nano-dinţi în acelaşi scop de a reduce reflectivitatea. Cercetătorii susţin că aceste procese nu afectează transparenţa.

Secretul eficienţei, după cum susţine Pruneri, este combinaţia între structuri. Există, pe de o parte, modelele mai mari, care disipează mai bine razele de lumină, apoi nanostructurile au rolul de a reduce reflexia. A venit ca un bonus faptul că noul tip de ecran poate respinge apa mai bine.

Următorul pas ar fi introducerea acestei tehnologii de fabricare în marile linii de asamblare. Deşi cercetătorii spun că procesul poate fi scalat uşor, ei vor să mai deruleze teste pentru a vedea cât de bună e rezistenţa în timp. Dat fiind că cei de la Corning au oferit fondurile, e foarte probabil să vedem în următorii doi-trei ani telefoane ale căror ecrane să fie vizibile chiar şi în mijlocul zilei.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite