Cel mai mare laser din lume începe aventura de la Măgurele: se inagurează şantierul construcţiei unde va fi ELI-NP

Cel mai mare laser din lume începe aventura de la Măgurele: se inagurează şantierul construcţiei unde va fi ELI-NP

Aşa va arăta construcţia de la Măgurele în moomentul când va fi terminată FOTO ELI-NP

Construcţia superlaserului de la Măgurele, ELI-NP, va începe în perioada următoare, vineri, 14 iunie, urmând să fie inaugurat şantierul.

Vizită de înalt nivel la deschiderea şantierului

La inaugurarea şantierului de la ELI-NP va participa şi comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn, care se va întâlni cu oficialităţile din România.

Festivitatea va avea loc la Institutul Naţional pentru Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei. Costurile proiectului sunt acoperite de Uniunea Europeană în proporţie de 83%, restul urmând a fi asigurat de statul român.

Cum a ajuns cel mai mare laser în România

Anul trecut Comisia Europeană a aprobat finanţarea pentru cel mai mare laser din lume, construit în cadrul proiectului ELI-NP.

Proiectul paneuropean va implica 40 de instituţii academice şi de cercetare din 13 state membre ale Uniunii Europene. Costul total al proiectului se va ridica la 356,2 milioane de euro, iar construcţia va fi realizată în paralel cu iniţativă mai amplă. Astfel, în Cehia şi Ungaria se vor construi alte două facilităţi de cercetare.

Directorul Institutului de Fizică Horia Hulubei de la Măgurele Nicolae Zamfir, povestea într-un interviu pentru "Adevărul" despre modul cum a ajuns laserul în România. "Comunitatea fizicienilor laserişti din Europa s-a gândit să facă un laser de 1.000 de ori mai puternic decât oricare altul. Laserele se măsoară în waţi, iar cel propus de europeni, care va fi asamblat în România, ar urma să aibă sute de petawaţi.", a declarat Zamfir.

„Comisia Europeană a decis să intervină. S-a făcut o listă de 50 de proiecte şi în 2006 au reuşit să pună acest ELI pe lista ESFRI (European Strategy Forum on Research Infrastructures). În 2007 a început aşa-numita fază preparatorie, unde au participat 40 de instituţii din 13 ţări“, rememorează Nicolae Zamfir.  După concursul european, s-a hotărât ca Cehia, Ungaria şi România să fie gazdele proiectului.

„Faptul că partea asta a lumii a suferit în anii ’90 o fugă a creierelor, iar jumătate de Europă risca să rămână fără cercetători a contat foarte mult. Trebuie să construim ceva, să atragă lumea să nu mai plece la CERN (Centrul European pentru Cercetare Nucleară unde a fost descoperit aşa-numita „particulă a lui Dumnezeu” – n.r.)“,a mai spus Nicolae Zamfir.
 

Ce se va face la Măgurele din 2017?

Proiectul ELI-NP constă în montarea unui laser cu care cercetătorii vor face diverse tipuri de experimente, prin bombardarea unor materiale cu particule accelerate. Acest lucru le va supune unor stări într-un timp foarte scurt, iar rezultatele vor putea fi aplicate apoi, teoretic şi practic, dacă va exista vreo firmă care va dori să cumpere patentul. Numai aşa poate fi cuantificat viitorului proiectului ELI-NP – un izvor de patente de invenţie care vor putea fi comercializate şi folosite de vizionari din diverse industrii.

Vor exista instalaţii radiologice de două tipuri: cu lumină laser, vizibilă, şi cu lumină invizibilă, care este radiaţia gamma. După cum simplu a explicat într-o discuţie la finalul anului trecut cu "Adevărul" Nicolae Zamfir, directorul Institutului de Fizică: „se bagă laserul în priză şi se obţin radiaţiile“.

La Măgurele se vor face două tipuri de experimente: unele fundamentale, care vor satisface curiozitatea omului şi unele cercetări aplicate care pot duce la formarea unor radioizotopi pentru tratarea cancerului. Fizicianul-şef de la Măgurele spune că există idei potrivit cărora se vor putea trata deşeurile nucleare, iar izotopii radioactivi din interiorul acestora nu vor mai rezista ani, ci vor fi eliminaţi mult mai rapid.
 

Citeşte mai mult despre construcţia de la Măgurele

 
Proiectul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) vizează construirea celui mai puternic laser din lume la Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ de la Măgurele. Astăzi, programul a fost prezentat la Politehnica din Bucureşti şi studenţii, în primul rând, au putut afla ce oportunităţi au, dacă vor o carieră în cercetare.
 
 
România va deveni un pol al ştiinţei mondiale, odată cu apariţia celui mai mare laser din lume, în localitatea Măgurele de lângă Bucureşti. Începem campania „Schimbă România“ printr-un exemplu pozitiv: România va găzdui cel mai mare laser din lume. La Măgurele se vor putea găsi soluţii împotriva cancerului, alimente mai rezistente sau materiale de construcţii noi.
 
 
Proiectul ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics) - care presupune, printre altele, construirea celui mai puternic laser din lume în România, la Măgurele – a primit undă verde din partea Comisiei Europene (CE).

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: