Ceasul care ne arată cât ne-a rămas până la sfârşitul lumii ne mai dă trei minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Ceasul Apocalipsei“ ne arată cât de aproape suntem de pieire.
„Ceasul Apocalipsei“ ne arată cât de aproape suntem de pieire.

Omenirea a avut puţine perioade de pace deplină, iar după Al Doilea Război Mondial câţiva cercetători s-au gândit să marcheze cumva pericolul de distrugere. Acesta e „Ceasul Apocalipsei“.

Când lumea era aproape de un război care o putea distruge, cercetătorii s-au gândit să ilustreze pericolul apocalipsei. Aşa a apărut „Ceasul Apocalipsei“, un simbol care rezistă de peste 60 de ani şi care acum ne informează că omenirea e în cel mai mare pericol al ultimilor 30 de ani.

„Ceasul Apocalipsei“ a fost „pornit“ în 1947, iar creatorii sunt membrii Consiliului pentru Securitate şi Ştiinţă de la „Bulletin of the Atomic Scientists“ (n.r. – BAS). Acesta, la rândul său, a fost creat în 1945 de aceiaşi oameni care au contribuit la dezvoltarea primei bombe nucleare. Atunci, Al Doilea Război Mondial se încheiase deja, Statele Unite ale Americii făcuseră dovada existenţei bombei atomice, iar URSS era a două superputere a lumii.

„Ceasul Apocalipsei“ a fost setat să pornească de la ora 23.53, iar el urma să fie ajustat în fiecare an, în funcţie de pericolul în care se regăsea omenirea.

<a href="http://playtech.ro/2015/ceasul-apocalipsei-ajunge-mai-aproape-ca-niciodata-ultimii-30-de-ani-mai-avem-trei-minute/" target="_blank" rel="nofollow">Află de la Playtech totul despre ceasul care marchează Apocalipsa</a>

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite