Care a fost ideea principală a cercetării?

Am vrut, grupul nostru de cercetători, să aflăm impactul pe care îl au oamenii asupra populaţiilor de animalele sălbatice, pe lângă efectele directe ale distrugerii habitatului lor ori vânatul excesiv. Pentru că simpla prezenţă a oamenilor poate avea efecte serioase asupra comportamentului acestor animale, chiar dacă ele nu sunt imediat vizibile sau uşor cuantificabile.

Împreună cu colegi mei, am observat printre datele noastre un pattern surprinzător: animalele par a fi mult mai active noaptea când trăiesc în preajma oamenilor. Odată ce am avut acest fir de informaţie, am început să săpăm prin literatura de specialitate şi am constatat că fenomenul era destul de răspândit, aşa că ne-am apucat să vedem ce amploare au aceste efecte şi să le cuantificăm tăria.

Până la urmă, am inclus în analiza noastră 141 de studii de caz, 83% dintre ele indicând o anumită creştere a vieţii nocturne a animalelor din zonele cu activitate umană. Când am pus toate cazurile individuale laolaltă, rezultatul a fost unul surprinzător şi impresionant în egală măsură: activitatea umană creează un univers natural nocturn. Mamiferele studiate de noi au fost, în medie, de 1,36 de ori mai nocturne acolo unde exista prezenţă umană. De exemplu, un animal care în mod natural îşi împarte activitatea între noapte şi zi, în preajma oamenilor şi-a mărit activitatea nocturnă cu 68%.

Ce n-a fost cum v-aţi propus?

Chiar dacă ne aşteptam să găsim o tendinţă de creştere a nocturnalităţii printre animalele sălbatice care trăiesc în preajma oamenilor, am fost totuşi surprinşi de consistenţa rezultatelor. Răspunsul animalelor la orice tip de activitate umană este puternic, chiar şi atunci când nu există o ameninţare directă la adresa lor. Asta ne spune că simpla noastră prezenţă în preajma lor este suficientă pentru a le perturba comportamentul natural.

Deşi ne e clar că animalele îşi modifică puternic comportamentul în preajma oamenilor, nu ştim încă exact care sunt consecinţele acestor schimbări la nivelul fiecărui animal în parte sau la nivel de populaţie. Multe animale studiate de noi sunt adaptate la viaţa diurnă, dar s-ar putea ca ele să nu reuşească să comunice, să îşi procure hrana sau să se ferească de prădători la fel de bine şi pe întuneric. Mai mult, ca urmare a creşterii nocturnalităţi, s-ar putea să fie compromisă chiar reproducerea unor specii şi supravieţuirea lor.

Totuşi, este şi o veste bună: divizarea ciclului de 24 de ore demonstrează existenţa unui mecanism prin care oamenii şi animalele sălbatice pot convieţui. Atâta timp cât animalele îşi vor putea satisface nevoile de bază în timpul nopţii, ele vor putea supravieţui şi în medii naturale dominate de om. Ele vor evita întâlnirile directe omul, întâlniri care uneori ar putea însemna un potenţial pericol pentru ambele părţi. În Nepal, de exemplu, tigrii şi oamenii împart acelaşi spaţiu din pădure, dar la diferite ore ale zilei, reducând astfel riscurile unui conflict direct între oameni şi aceste carnivore mari.

Ce urmează de aici încolo?

E nevoie de cercetări viitoare pentru a înţelege în ce măsură schimbările comportamentale ale animalelor afectează speciile vulnerabile sau dacă ele permit convieţuirea cu oamenii pe o planeta suprapopulată. Se pare că urmările acestor schimbări vor depinde de contextul creat între speciile de animale şi oameni.

Uite un aspect interesant: mamiferele din trecut, strămoşii noştri, erau exclusiv nocturni pentru că dinozaurii erau peste tot, terifianţi şi activi de-a lungul întregii zile. Abia după dispariţia dinozaurilor au început mamiferele să exploreze viaţa diurnă. Iar acum, când oamenii sunt peste tot, terifianţi şi activi de-a lungul întregii zile, trimitem restul mamiferelor înapoi în întuneric. [...]

Întreg interviul, pe Savantgarde.ro.