Astronomii au descoperit o gaură neagră a cărei existenţă părea imposibilă

Astronomii au descoperit o gaură neagră a cărei existenţă părea imposibilă

Foto via YU Jingchuan, Beijing Planetarium, 2019.

Descoperirea a fost anunţată în ultimul număr al revistei Nature şi reprezintă o nouă premieră în studiul găurilor negre, depăşind cu mult masa maximă presupusă a acestor corpuri cereşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cercetătorii chinezi au detectat o gaură neagră stelară, prezentă în Calea Lactee, cu o masă de 70 de ori mai mare decât cea a Soarelui. LB-1 (denumirea dată noii descoperiri) se află la 15.000 de ani lumină depărtare şi depăşeşte orice model de evoluţie stelară realizat până în prezent, deoarece se credea că nicio gaură neagră de acest tip nu poate depăşi de mai mult de 20 de ori masa Soarelui.

Cum a fost descoperită LB-1

În prima etapă, echipa a folosit Telescopul LAMOST (Large Sky Area Multi-Object Fiber Spectroscopic Telescope) al Chinei pentru a descoperi stele care orbitează obiecte ce par invizibile - o tehnică propusă încă din 1783, care nu a devenit utilizabilă decât recent.

Etapa a doua a presupus utilizarea a două telescoape optice: Keck I, al SUA şi Gran Telescopio Canarias, al Spaniei, pentru a determina proprietăţile stelei şi a găurii negre alăturată (LB-1). Metodele de detecţie anterioare presupuneau căutarea unor găuri negre care înghit gazul unei stele, astfel încât descoperirile erau destul de rare.

Se presupune că în Calea Lactee s-ar afla în jur de 100 de milioane de găuri negre stelare - corpuri cosmice formate ca urmare a colapsului unor stele masive, atât de dense încât lumina nu poate scăpa din interiorul lor.

Anul 2019 a fost unul de referinţă în ceea ce priveşte studiul găurilor negre, cu evenimente precum dezvăluirea primei fotografii făcută vreodată unei găuri negre sau crearea unei găuri negre artificiale de către cercetătorii israelieni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: