Astronauţii din viitor ar putea bea apă direct de pe Lună

Astronauţii din viitor ar putea bea apă direct de pe Lună

FOTO Arhivă

Anumite zone de pe Lună conţin cantităţi mari de apă blocate în subteran, ce ar putea fi folosite pentru întreţinerea următoarelor misiuni de explorare, se arată într-un raport citat de Sky News.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rezervele de apă subterane par a face parte din depozitele vulcanice şi potrivit cercetătorilor de la Brown University, sunt dovadă că Luna este bogată în apă.
 
Shuai Li, coautoarea studiului, a declarat că conform datelor de la sateliţi, există potenţial ca rezerva de apă să poată fi extrasă şi folosită „ca resursă pentru viitoarele misiuni de explorare”. Aceasta a mai adăugat că „dovezile tot mai evidente a existenţei apei în interiorul Lunii sugerează că apa a supravieţuit cumva, ori că a fost adusă la scurt timp după impactul asteriozilor sau a cometelor, înainte ca Luna să se fi solidificat complet. Orice avantaj de a-i ajuta pe viitorii exploratori lunari din a căra la ei rezerve mari de apă de pe Pământ, reprezintă un mare pas înainte”.
 
Până acum un deceniu, oamenii de ştiinţă erau de părere că apa de pe Lună a fost epuizată complet. Totuşi, în 2008, s-a descoperit apă în interiorul pietricelelor aduse pe Pământ de către misiunile Apollo 15 şi Apollo 17.
 
Trei ani mai târziu, un studiu asupra formaţiunilor cristalinilor din interiorul pietrelor, a dezvăluit că acestea conţin cantităţi similare de apă cu unele roci vulcanice de pe Pământ.
 
Cercetătorii de la Brown University au găsit mai multe dovezi despre existenţa apei în mai multe locuri pe toată suprafaţa satelitului, printre care şi locurile de aterizare ale Apollo 15 şi 17.
 
Coordonatorul studiului, Ralph Milliken, e de părere că distribuţia „depozitelor” de apă de pe Lună sunt o dovadă a faptului că mostrele descoperit de Apollo în urmă cu câţiva ani, nu au fost din greşeală şi că e posibil ca interiorul satelitului să deţină şi mai multă apă decât se aşteptau iniţial oamenii de ştiinţă.
 
Locurile unde se regăseşte cea mai mai concentraţie de apă de pe Lună FOTO Brown University
citeste totul despre: