Arheologii au deschis sarcofagul misterios din Egipt. Ce au descoperit înăuntru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
mumii egipt descoperire foto reuters

În ultimele săptămâni, internetul a vuit în urma unei descoperiri importante care a avut loc în Egipt. Arheologii au dat peste un sarcofag negru, de dimensiuni mari, despre care nu ştiau absolut nimic şi care nu avea nici un fel de marcaj pe suprafaţa sa. Speculaţiile au curs la foc automat, ajungându-se chiar şi la teorii SF, legate de blesteme antice.

Astăzi, arheologii Egipteni au deschis sarcofagul cu pricina şi, la prima vedere, spre mirarea lor, acesta era plin cu un lichid roşiatic, vâscos. În urma unei analize mai atente, aceştia şi-au dat seama ca e vorba de apă de canalizare, infiltrată din cauza unei mici crăpături. După drenarea apei, arheologii au găsit trei mumii aflate într-o stare avansată de degradare, din cauza condiţiilor de umiditate în care şi-au petrecut ultimii ani.

„Am deschis sarcofagul şi nu am fost loviţi de nici un blestem”, a declarat amuzat Mostafa Waziry, preşedintele Consiliului Suprem pentru Antichităţi din Egipt, ca un răspuns pentru cei care se temeau de molimi antice. Cel mai probabil, locul de veci a aparţinut unor soldaţi căzuţi la datorie, lucru care reiese dintr-o analiză mai atentă a craniilor, care prezintă leziuni destul de grave.

mumii egipt descoperire foto reuters

Dacă iniţial s-a zvonit că sarcofagul de 30 de tone construit din granit ar fi putut aparţine lui Alexandru Macedon, se pare că nu a fost cazul. Mai departe, cele trei mumii vor fi analizate mai atent, în laborator, pentru ca oamenii de ştiinţă să poată stabili cu exactitate vârsta acestora. Sarcofagul antic a fost descoperit accidental în Alexandria, în urma unor lucrări de excavare în vederea construirii unui ansamblu rezideenţial, notează The Guardian.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite