Concorde a zburat, oficial, începând cu ianuarie 1976. Trecuseră şapte ani de la zborul inaugural şi începea o activitate de câteva decenii.

Ca toate proiectele importante ale omenirii, şi Concorde a venit mulţumită armatei. Cercetările derulate de germani, americani şi ruşi în ceea ce priveşte zborul cu viteză foarte mare - al rachetelor sau avioanelor - a făcut ca pe 2 martie 1969, cu câteva luni înainte ca primul om să ajungă pe Lună, primul Concorde să zboare. Şapte ani mai târziu, pe 21 ianuarie 1976, era introdus oficial în transportul civil. Era începutul unei ere mult prea scurte. André Turcat, pilotul primului zbor trăieşte şi acum. Concorde nu mai trăieşte şi încă n-a fost readus la viaţă proiectul.

Concorde a fost rezultatul unui acord încheiat între Franţa şi Marea Britanie prin care se prevedea ca Aérospatiale (Franţa) şi BAC Concorde (Marea Britanie) să fabrice un aparat de zbor supersonic capabil să transporte pe distanţe mari aproximativ 100 de pasageri. Acordul a fost semnat la 28 noiembrie 1962, iar construcţia primului avion a început în anul 1965 (via Historia).

Istoria Concorde a început la 2 martie 1969 şi primul model a fost denumit 001, iar la 1 octombrie acelaşi avion depăşea viteza sunetului, devenind primul avion de pasageri care să reuşească această performanţă. Concorde 001 a fost produs de către francezi, la Toulouse, iar modelul 002, construit în Marea Britanie, avea să zboare la 9 aprilie 1969 pilotat de către Brian Trubshaw.

Concorde atingea o viteză medie de croazieră de peste doi Mach, adică circa 2.140 kilometri pe oră, depăşind viteza sunetului. Altitudinea maximă la care zbura Concorde era de peste 18 kilometri. Zbura sus şi zbura repede, era vârful lancei zborurilor cu pasageri, dar n-a fost lipsit de probleme. Pe 25 iulie 2000, zborul Air France 4590 se prăbuşeşte în Gonesse, Franţa, omorând toţi cei 100 de pasageri, nouă membri ai echipajului şi patru persoane la sol. Ancheta accidentului a dovedit că de vină a fost o bucată de titan desprinsă dintr-un avion care decolase înainte. Totuşi, Concorde a fost cel care şi-a atras imaginea negativă.

Racheta care putea transporta şi oameni (cu bani)

Accidentul din 2000 a fost singurul cu victime şi, potrivit anchetei oficiale condusă de Biroul de investigare al accidentelor din Franţa (BEA), a fost cauzat de o lamelă de titan, parte a unui invertor de putere, căzut de la avionul DC-10 al companiei Continental Airlines care decolase cu câteva minute mai devreme. Fragmentul metalic a cauzat explozia unui cauciuc al trenului de aterizare stâng, iar o bucată din cauciucul explodat a lovit rezervorul de combustibil şi a rupt un cablu electric.

Mai mult, impactul a cauzat o undă de şoc hidrodinamică care a fisurat rezervorul în apropierea zonei de impact. Această fisură a provocat o pierdere masivă de combustibil care s-a aprins de la cablurile avariate care produceau scântei. Echipajul a oprit motorul numărul 2 în urma alarmei de incendiu, dar nu au putut să ridice trenul de aterizare, îngreunându-se ascensiunea aparatului. Rămas fără putere, avionul a intrat în picaj, prăbuşindu-se peste un hotel din Gonesse.

În total, au fost construite 20 de aparate, costurile cercetării şi dezvoltării reprezentând o pierdere economică destul de importantă care a fost suportată de guvernele celor două state. Totuşi, greutăţile financiare globale, declanşate odată cu atentatele de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii, şi accidentul din 2000 au pus capăt visului omenirii de a utiliza avioane supersonice de pasageri.

Cursele comerciale cu avioane Concorde au încetat la 24 octombrie 2003, iar ultimul zbor din istoria acestei aeronave a fost la data de 26 noiembrie a aceluiaşi an. În 2003, Sir Richard Branson s-a oferit să cumpere aeronavele Concorde cu câte 5 milioane de lire fiecare. El voia să le integreze în compania Virgin Atlantic pe care o deţine. Air France şi British Airways i-au refuzat oferta. Cea din urmă încă are în hangare câteva modele Concorde.

În apărarea Concorde, Jeremy Clarkson, scriitor şi prezentator britanic, a purtat un dialog imaginar cu Dumnezeu, întrebând retoric de ce permite ca un astfel de avion să fie retras şi omenirea să dea înapoi. „Odată retras, Concorde devine o piesă de muzeu unicat. Spre deosebire de trenurile cu abur, (faţă de Concorde) nu există ceva mai bun. Nu ne uităm la Concorde ca la ceva depăşit, încă e cel mai bun. Retragerea sa e un pas mare înapoi pentru omenire“, susţine acesta.

Vlad Andriescu scria în urmă cu doi ani despre Concorde pe care îl denumea „legenda din hangar". L-a citat pe Clarkson, care punea pe aripile acestui avion o însemnătate mai mare decât ar avea o maşinărie. „La 7.51, căpitanul Mike Bannister a accelerat, a aprins motoarele şi eu am devenit unul dintre ultimii 100 de oameni care a trecut de bariera supersonică într-un avion comercial. (...) Pe aeroportul JFK din New York până şi cei care încărcau bagajele în zboruile Delta s-au oprit pentru o ultimă privire. Pe aeroport, vehiculele de urgenţă şi-au aprins luminile de avertizare. Şi cu un zgomot teribil, ultima amintire că Marea Britanie a fost cândva o forţă recunoscută s-a dus“, spune Clarkson în videoclipul de mai jos.

„Nu îmi pare rău pentru omul de afaceri care folosea Concorde ca pe un autobuz. Cred că răutatea lor l-a ucis. Nu îmi pare rău pentru oamenii de la British Airways. Îmi pare rău pentru maşinărie. Pentru 27 de ani a zburat peste Atlantic, niciodată greşind. Într-o zi, nimeni nu a mai intrat în hangar să aspire covorul sau să-i umple rezervorul. Într-o zi, dintr-un motiv de neînţeles, proprietarii au decis că nu-l mai voi.

Concorde nu înţelege profit sau pierderi. Nu are conceptul riscului sau certificatelor de zbor. E o maşinărie. Ştie să zboare foarte rapid peste Atlantic. Unele maşini sunt mai mult decât o colecţie de sticlă, metal şi fire. Au personalitate şi de asta moartea lor e atât de dură”, a completat acesta.

„Pasărea de metal" care zbura foarte-foarte repede

Concorde se diferenţia de altele prin designul specific şi prin tehnologiile de care dispunea. Era un aparat cu aripile în forma literei delta, cu patru motoare Olympus bazate pe cele dezvoltate iniţial pentru bombardierul strategic Avro Vulcan. Motoarele au fost construite în cooperare de către Rolls-Royce şi SNECMA. Concorde a fost primul avion civil cu circuite de comandă a zborului complet electrice. Avea şi pilot automat care permitea gestiunea automată a puterii şi operarea avionului de la decolare şi până la aterizare fără intervenţia echipajului.

Avea şi stabilizare prin mutarea internă a combustibilului în interiorul fuzelajului, realizând astfel controlul centrului de greutate şi componentele erau turnate dintr-o singura bucată pentru reducerea îmbinărilor şi a greutăţii. Concorde folosea un sistem anti-blocaj, un ABS special, care prevenea blocarea roţilor în cazul aplicării forţei de frânare maxime, permiţând decelerare şi control maxim în timpul frânării, mai ales în condiţii de ploaie. Discurile de frână erau fabricate din ceramică şi era nevoie de o pistă cu o lungime de 1,6 km pentru a opri avionul de 185 tone.

Discurile se încălzeau în timpul manevrei de frânare la temperaturi cuprinse între 300 grade Celsius şi 500 grade Celsius, având nevoie de câteva ore pentru a se răci, fiind montate ventilatoare care grăbeau procesul. O sondă de temperatură era montată pe fiecare disc pentru monitorizare, iar pneurile erau umflate cu azot pentru a limita încălzirea excesivă. În final, botul era înclinat pentru o vizibilitatea crescută, dar care a păstrat Concorde în memoria multor oameni.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>