Ambarcaţiune medievală descoperită pe Dunăre, lângă Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arheologii unguri sunt pe punctul de a face o descoperire impresionantă în Dunăre, la câţiva kilometri de Budapesta. Ei ar fi descoperit o epavă medievală.

Potrivit Discovery News, echipa maghiară crede că nava este din Evul Mediu şi este parţial îngropată în noroi şi pietriş, lângă localitatea Tahitotfalu, la 29 de kilometri de Budapesta. 

Primele cercetări ale grupului de oameni de ştiinţă au calculat faptul că nava ar avea 12 metri lungime şi 3 metri lăţime. La nivelul materialelor din care este fabricată, aceasta ar avea panouri din stejar, podea din bârnă, iar pereţii ar fi fost realizaţi din acelaşi buştean. 

Arheologii cred în acest moment că nava s-a scufundat deoarece apele râului erau periculoase în acele vremuri. De asemenea, ambarcaţiunile folosite se manevrau extrem de greu, accidentele fiind aproape inevitabile. 

„Curenţii şi vizibilitatea redusă fac cercetarea în Dunăre extrem de dificilă. Dar descoperirile sunt încurajatoare: credem că avem de-a face cu o epavă intactă“, a declarat Attilla Toth, cercetătorul care conduce echipa. 

Până acum, arheologii au scos doar un vas de lut pe care urmează să-l analizeze, iar excavarea ar putea începe anul viitor. 

Vase medievale au mai fost găsite în apele râurilor, dar prea puţine au fost aduse la suprafaţă. Ultima oară, o epavă din secolul XIV a fost expusă anul trecut, iar în decembrie 2011 a fost descoperită o astfel asemenea relicvă importantă, dar cel care a găsit-o a tăiat-o pentru a pune lemnele pe foc, înainte ca cercetătorii să o poată analiza. 

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite