Alcool în spaţiu: De ce este interzis şi cum erau aduse sticle de coniac pe Staţia Spaţială de către cosmonauţii anilor ‘90

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: NASA
Foto: NASA

Alcoolul este interzis cu desăvârşire în spaţiu, însă acest lucru nu a oprit unii cosmonauţi şi astronauţi care, de-a lungul timpului, au găsit diferite metode de a strecura sticle de coniac sau alte băuturi alcoolice la bordul navelor.

Primii care au recunoscut că au dus alcool la bordul staţiilor spaţiale la un moment dat au fost cosmonauţii ruşi, care povestesc cum aduceau pe furiş sticle de coniac în costumele spaţiale, în sticle care erau etichetate ca fiind „de suc” sau chiar în interiorul unor cărţi scobite.

Staţia spaţială pe care se dădeau petrecerile cu alcool de regulă era Staţia Spaţială Mir, utilizată din 1986 până în 2001 de către Rusia, una din ultimele moşteniri spaţiale ale Uniunii Sovietice. Mir nu era rezervată însă doar cosmonauţilor, fiind vizitată şi de astronauţii NASA, unul dintre aceştia făcând şi o fotografie în anii ‘90, în timpul unei „petreceri cu coniac”.

De ce este interzis alcoolul în spaţiu

Motivul pentru care alcoolul reprezintă o substanţă interzisă în spaţiu este fiindcă etanolul, principalul său ingredient, este un compus volatil care poate produce pagube echipamentelor din navetele spaţiale. Chiar şi produsele care conţin alcool, precum apa de gură, dezinfectantul de mâini sau parfumul, sunt interzise.

Interesant este însă că, în trecut, alcoolul nu era deloc un produs interzis în afara planetei noastre. Ba chiar „în timpul misiunilor lungi, mai ales la începutul călătoriilor spaţiale, aveam băuturi alcoolice incluse în raţia de cosmonaut” spunea Alexander Lazutkin, fost cosmonaut, într-un interviu cu Interfax în 2010. El susţine că doctorii recomandau coniacul „pentru a ne stimula sistemul imunitar”.

Dieta pentru a aduce alcool la bordul navetei

Nu a durat foarte mult însă până când Roscosmos a decis să interzică prezenţa alcoolului la bordul navetelor, iar echipajele au trebuit să recurgă la metode din ce în ce mai creative. De exemplu, cosmonautul Igor Volk a pierdut din greutate chiar înainte de a se îmbarca pe naveta Salyut 7, pentru a ascunde alcool în buzunarele secrete ale costumului.

„Cu o săptămână înainte de lansare nu am mâncat nimic în afară de pâine şi ceai, şi am pierdut aproape 2 kilograme. Am împachetat totul în mici saci din celofan şi când ne îmbrăcam i-am băgat în costume” povesteşte Volk pentru Beyond Russia, citat de Daily Mail. Volk a recunoscut că aceasta nu a fost singura metodă de a aduce alcool la bordul navetei, recurgând chiar şi la scobirea unei cărţi pentru a ascunde acolo o sticlă de coniac. „Intra cam un litru şi jumătate în acea gaură” spune cosmonautul.

Un alt cosmonaut care s-a aflat la bordul lui Salyut, Georgy Grechko, îşi aminteşte cum a descoperit o butelcă într-unul dintre costumele special realizate pentru exerciţiile echipajului, iar Valery Ryimin a dezvăluit că, înaintea unei misiuni, a luat o duzină de sticle de coniac şi le-a golit în pungi de plastic care se închideau cu dop, pe care le-a ascuns apoi în costumul său de zbor.

„Chiar şi un strop de alcool în spaţiu te calmează şi elimină tensiunea” a afirmat Ryimin, care crede că alcoolul ar trebui legalizat în spaţiu, în cantităţi limitate, acesta putând fi folosit drept sedativ.

„Dacă înainte de somn, băieţii vor să bea 5-7 grame de coniac, eu îi susţin”

De-a lungul timpului, au fost descoperite o mulţime de ascunzişuri pentru băutură pe staţiile spaţiale ruseşti, oficialul Roscosmos Vyacheslav Rogozhnikov spunând că aproape fiecare cosmonaut avea propriul său şiretlic prin care aducea alcool la bordul staţiei. Chris Carberry, autor al volumului „Alcohol in Space”, spune că agenţia spaţială rusă a preferat să închidă ochii la aceste încălcări ale regulilor.

„Pe orbită, oamenii au o stare emoţională foarte dificilă” a dezvăluit un ministru al sănătăţii din Rusia, în cartea lui Carberry. „Dacă înainte de somn, băieţii vor să bea 5-7 grame de coniac, eu îi susţin”.

Astronauţii de la NASA nu se lăsau nici ei mai prejos, alăturându-se de multe ori colegilor lor ruşi. „NASA o să îţi spună mereu că nu există alcool la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, însă ca cineva care a locuit acolo timp de 5 luni, îţi pot spune că e o minciună” afirmă astronautul Clayton Anderson.

De altfel, NASA a încercat să şi oprească răspândirea fotografiei de pe Staţia Spaţială Mir, din 1997, în care mai mulţi cosmonauţi şi astronauţi ai NASA au o petrecere cu coniac.

„Astronauţii sunt o formă de puritate”

Există şi cazuri cunoscute în care astronauţi ai NASA au adus alcool la bord. În autobiografia „Schirra’s Space”, astronautul Wally Schirra povesteşte cum un coleg de-al său a adus la bord un pachet de ţigări şi o sticlă de whiskey, iar căpitanul de pe Apollo 8, Frank Borman, amintea cum un alt membru al echipajului a inclus brandy în meniul său de Crăciun. „Nu mi s-a părut nimic amuzant. Dacă unul dintre noi bea o singură picătură din acel brandy şi naveta exploda în drumul spre casă, ar fi dat toţi vina pe alcool” remarca Borman.

Şi Buzz Aldrin a luat vin de la Sfânta Împărtăşanie în modulul lunar din 1969, care l-a dus pe el şi pe Neil Armstrong pe suprafaţa satelitului natural al Pământului, însă acest lucru a fost realizat cu aprobarea NASA.

„Astronauţii reprezintă o formă de puritate şi imediat ce îi ascoiezi cu alcoolul, oamenii încep să se supere” explica Edward G. Gibson în 1972, după decizia de a interzice alcoolul în spaţiu.

NASA a încercat să producă în schimb bere la bordul Staţiei Spaţiale, deşi consumarea ei ar putea fi dificilă. Fără gravitaţie, spuma nu s-ar putea lăsa până în partea inferioară a stomacului, iar astronauţii ar putea avea probleme de sughiţ sau de stomac.

În alt caz, whisky a fost trimis la bordul Staţiei în 2011, pentru a vedea felul în care microgravitaţia afectează procesul de îmbătrânire al băuturii. Conform NASA, whisky-ul a avut parte de diferenţe notabile de aromă şi gust, însă acesta nu ar fi fost consumat la bordul staţiei niciodată - cel puţin nu în mod oficial.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite