Al doilea om pe Lună spune că explorarea planetei Marte trebuie făcută cu o colonie permanentă, chiar dacă e o sinucidere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Neil Armstrong este primul om care a păşit pe Lună, dar imediat după el a coborât şi Buzz Aldrin. Al doilea cel mai important om din istoria NASA a vorbit despre explorarea planetei Marte şi alte lucruri privind descoperirea spaţiului.

Într-o sesiune de „Ask me Anything“ pe Reddit, Buzz Aldrin a răspuns întrebărilor oamenilor, iar evenimentul vine în aşteptarea datei de 20 iulie, când se vor împlini 45 de ani de la aterizare pe Lună. Pe lângă spaţiu, el a vorbit şi despre filmul „Gravity“, care a impresionat prin efectele speciale. Aldrin consideră că o colonie pe Marte e o idee foarte bună, dar oamenii n-ar trebui să se mai întoarcă de acolo.

„Unii ar considera-o o sinucidere. Nu şi eu! Nicidecum nu e aşa ceva!“, a spus Aldrin cu privire la o colonie pe Marte, de unde primii oameni să nu se mai întoarcă. „Vrei să ai o astfel de colonie permanentă din prim. Ştiu că mulţi oameni nu cred că e potrivit acest plan. Totuşi, ei nu ţin cont de faptul că aşezarea pe Marte ar veni cu o strategie, vom construi, pe o perioadă de 6-7 ani înainte de a aterizare pentru totdeauna, iar oamenii de acolo vor dispune de echipament pentru a explora planeta“, a afirmat fostul astronaut.

Călătoriile în scop turistic, pur şi simplu, nu sunt cea mai potrivită cale pentru a explora Marte, căci ai o companie individuală, care trimite oameni acolo şi îi aduce înapoi cu nişte costuri foarte mare. Astfel, este amânată şi stabilirea acolo“, a apreciat Aldrin.

Prima întâlnire cu Luna

El a povestit şi cât de fascinat a fost de călătoria pe Lună, de cum omenirea şi-a dezvoltat tehnologia şi a reuşit să facă aşa ceva. „Am realizat, cât priveam în toate direcţiile, că acolo nimic nu s-a schimbat sute şi mii de ani“, a spus el. De asemenea, consideră ca Luna este unul dintre cele mai triste locuri, mai trist decât orice există pe Pământ. El a spus că nu îşi pierde vremea cu oamenii care consideră că aselenizarea din '69 a fost o minciună, pur şi simplu dovezile sunt acolo pentru toată lumea.

Cât priveşte filmul „Gravity“, Aldrin a spus că e cel mai bun film pe care l-a văzut vreodată, cu o reproducere foarte bună a mediului din afara Pământului. „Totuşi, pentru o persoană care a mai ieşit în spaţiu nu ne-am dori niciodată să vedem că se întâmplă un astfel de accident. E foarte palpitant pentru cineva care n-a mai fost acolo, prezintă pericolul, hazardul, modurile în care ceva poate merge prost“, a afirmat Aldrin.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite