Agricultura pe Marte ar putea să nu mai fie o idee atât de exagerată ca până acum, arată mai mulţi cercetători într-un studiu recent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mediul de pe marte, rece, bombardat de radiaţii şi cu un sol ce conţine mai multe substanţe toxice, nu a oferit până acum vreun motiv de optimism în privinţă producerii de hrană, dar mai mulţi oameni de ştiinţă cred că au rezolvat problema cu ajutorul unui material care poate transforma terenul de pe Planeta Roşie, scrie The Guardian.

Soluţia rezidă în nişte pături de aerogel care sunt capabile să imite efectul de seră al Pământului. Împrăştiate în locurile potrivite de pe Marte, acestea ar putea să încălzească solul şi să topească suficientă de multă gheaţă aflată sub suprafaţa planetei încât să facă posibilă supravieţuirea plantelor. 

”Dacă vrem să construim habitate sustenabile pe alte planete cu ajutorul tehnologiei din prezent, atunci abordarea noastră s-ar putea dovedi foarte utilă. Un avantaj important e faptul că putem controla suprafaţa pe care aplicăm această tehnologie, aşa că putem să ne gândim la practicarea agriculturii fie în zone de câţiva metri pătraţi sau pe regiuni extinse ale planetei”, a declarat Robin Wordsworth, cercetător la Universitatea Harvard.

Capacitatea de a practica agricultură pe alte planete pare să fie un element cheie al oricărei posibile extinderii umane dincolo de planeta Pământ. În trecut, oamenii de ştiinţă şi autorii de literatura science-fiction au propus terraformarea planetelor de nelocuit ca soluţie, dar o astfel de abordare presupune reconstruirea întregii atmosfere. De exemplu, în 1971, astronomul american Carl Sagan a propus transformarea în vapori a calotei de gheaţă de la polul nord al planetei Marte, lucru care, conform acestuia, ar fi eliberat suficientă apă în atmosferă pentru a demara procesul de terraformare.

Păturile de aerogel nu promit rezolvarea tuturor problemelor legate de stabilirea pe o altă planetă, dar ar putea ajuta la crearea de oaze fertile pe planete care nu oferă, în mod normal, condiţiile necesare practicării agriculturii. Aerogelul utilizat pentru aceste pături care pot acoperi o anumită suprafaţă de pe Marte este compus în proporţie de 97% din aer, restul de 3% fiind o reţea de siliciu. Cercetătorii au arătat, într-un articol academic publicat recent, că pături de 2-3 centimetri de aerogel pot bloca raze ultraviolete dăunătoare, permit trecerea lumini în vederea fotosintezei şi reţin suficientă căldură pentru a topi apa îngheţată din solul marţian.

”Aşezând astfel de scuturi de aerogel din siliciu în regiuni suficient de bogate în apă îngheţată de pe suprafaţa planetei Marte am putea, aşadar, permite fotosinteza şi sustenabilitatea vieţii doar cu unele intervenţii minimale ulterior”, scriu aceştia în articolul din Nature Astronomy. Păturile de aerogel ar putea fi puse direct pe sol pentru a planta alge şi alte plante acvatice sau ar putea fi suspendate pentru a permite plantelor să crească sub ele.

”Ne putem imagina că soluţia aceasta poate fi aplicată în mai multe feluri. Pe termen scurt, cea mai fezabilă modalitate ar fi testarea la scară redusă cu un rover robotic. Pe termen lung, poate fi utilizată în misiuni de explorare şi, eventual, în construirea de habitate cât mai autonome şi durabile”, a mai declarat Robin Wordsworth.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite