Ştiinţa, la o nouă premieră: cercetătorii au reuşit clonarea din celule stem prelevate de la adulţi, nu de la bebeluşi

Ştiinţa, la o nouă premieră: cercetătorii au reuşit clonarea din celule stem prelevate de la adulţi, nu de la bebeluşi

Clonarea, la o nouă etapă.

Cercetătorii au reuşit să dezvolte o nouă metodă de clonare care foloseşte celule stem umane prelevate de la persoane adulte. Aceste se potrivesc cu ADN-ul pacientului şi sunt folosite pentru regenerarea organelor şi ţesuturilor şi în tratarea anumitor boli.

Studiul oamenilor de ştiinţa a fost publicat în revista „Cell Stem Cell“ marchează o premieră în medicină, întrucât ei au folosit pentru prima dată în istorie metoda de clonare terapeutică a adulţilor. Aceasta, denumită transfer de nucleu al celulelor somatice, clonarea terapeutică constă în producerea de celule embrionare identice din punct de vedere genetic pentru un donator, conform „Daily Mail“, citată de Mediafax. Scopul este de folosire a celulelor în tratarea unor boli.

În plus, transferul de nucleu reprezintă primul pas în clonarea reproductivă, adică producerea unui duplicat identic al unei fiinţe, iar această tehnică a generat controverse puternice încă din 1997, când a fost anunţată naşterea primului animal clonat, oaia Dolly. În 2005, Organizaţia Naţiunilor Unite a cerut statelor membre să interzică această tehnică, iar Statele Unite a decis deja să interzică folosirea fondurilor federale atât pentru clonarea reproductivă, cât şi pentru clonarea terapeutică.

Noul studiu a fost finanţat de o fundaţie privată şi de guvernul sud-coreean. Dacă rezultatele vor fi confirmate de alte laboratoare, descoperirea ar putea fi una semnificativă, întrucât multe boli care ar putea fi tratate cu celule suşă, precum insuficienţa cardiacă şi pierderile de vedere, îi afectează în primul rând pe adulţi.

Celulele stem specifice fiecărui pacient ar trebui recoltate din celule adulte, nu de la bebeluşi sau fetuşi. Acest lucru pare de acum înainte posibil, deşi nu este deloc uşor. Din 39 de experimente, oamenii de ştiinţă au reuşit să creeze celule suşă doar o singură dată pentru fiecare donator.

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: