WhatsApp va oferi posibilitatea transferului de date de la Android la iPhone

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Lansarea unei funcţii de migrare a chat-urilor de pe smartphone-urile cu Android pe iPhone-uri pare să fie doar o chestiune de timp, după ultimele indicii descoperite în codul celei mai folosite aplicaţii de comunicare.

WhatsApp a început deja să lucreze la o opţiune prin care cei care trec de la un smartphone cu Android la un iPhone îşi pot lua cu ei şi discuţiile purtate în scris.

Din indiciile descoperite în versiunea beta de WhatsApp pentru iPhone, lucrul la noua facilitate pare să fie destul de avansat, iar lansarea oficială nu este foarte departe.

Din câte se pare, pentru a transfera datele de pe Android pe iOS, WhatsApp va apela la aplicaţia Move to iOS, dezvoltată de Apple tocmai pentru migrarea datelor personale de pe Android pe iPhone.

Migrarea spre iPhone va veni în completarea funcţiei în sens invers pe care WhatsApp a lansat-o încă de anul trecut, de când unele smartphone-uri cu Android, precum cele vândute de Samsung şi Google, pot prelua chat-urile de iPhone.

În paralel, WhatsApp lucrează şi la o metodă de autentificare în doi paşi pentru versiunile de browser şi desktop. Fiecare utilizator va putea să-şi stabilească un cod PIN pe care să-l folosească pentru autentificare urmat de un cod 2FA primit prin SMS.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite