Socializarea se face în baie: cum am folosit reţelele sociale în 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Facebook este în continuare reţeaua socială care domină FOTO Reuters
Facebook este în continuare reţeaua socială care domină FOTO Reuters

Compania de cercetare Nielsen a publicat raportul anual în privinţa tendinţelor de pe reţelele sociale, urmărind cele mai promiţătoare apariţii de anul acesta şi ce a evoluat în 2012. Concluzia este logică: din ce în ce mai mulţi oameni petrec din ce în ce mai mult timp pe reţelele sociale.

La nivelul consumatorilor, tendinţele începute anul trecut s-au cristalizat mai bine în 2012. Astfel, consumul de aplicaţii soical şi de reţele sociale cu ajutorul smartphone-urilor şi tabletelor a crescut cu 24% pe dispozitivele mobile, în timp ce pe computere a scăzut cu 5%.

Care sunt cele mai populare reţele sociale?

Lista celor mai interesante reţele sociale este asemănătoare şi pentru PC-uri, dar şi pentru dispozitive mobile. Astfel, Facebook îşi păstrează audienţa, cel puţin la nivelul Statelor Unite ale Americii, locul unde a fost realizat studiul.

Faţă de anul trecut, Facebook are o scădere de 4%, ajungând la 152 de milioane de vizitatori unici numai în SUA. Pe locul secund se află platforma Blogger, care nu este tocmai o reţea socială. 58 de milioane de vizitatori unici au fost în 2012, în scădere cu 3%. Twitter are o creştere de 13%, până la 37 de milioane, iar Wordpress a crescut cu 10%, până la 30 de milioane.

Campionii acestui an la creştere au fost Pinterest şi Google+. Reţeaua de la Google a crescut cu 80%, până la 26 de milioane de unici, iar Pinterest a crescut cu 1.047%, până la 27 de milioane. Surprinzător, MySpace, o reţea care a decăzut în ultimii ani, a crescut cu 13%, până la 19 milioane.

nielsen sondaj

Creştere pe aplicaţii mobile

Pe telefoanele inteligente, creşterile sunt pe toate planurile. 2012 pare anul de maturizare pentru multe reţele, cel puţin în SUA. Astfel, cea mai mică îmbunătăţire au avut-o Google+ şi Facebook. Cea mai mare creştere a avut-o, evident, Pinterest, cu aproape 1.700%, iar pentru folosirea pe browserul mobil, Pinterest are o creştere de 4.225%, după cum se poate vedea şi în graficul de mai jos.

Unde ne conectăm cu lumea?

Computerul rămâne principala unealtă pentru accesarea reţelelor sociale, dar creşterile sunt semnificative pentru tablete şi internetul prin televizor, care vine odată cu segmentul în creştere de SMART TV.

94% s-au conectat prin calculator, 46% au folosit telefoanele mobile, 16% tabletele, 7% dispozitivele pentru muzică, 4% consola de jocuri, 4% televizorul şi 3% dispozitivele de tip e-reader.

Am aflat şi lucruri bizare din acest studiu. Astfel, o treime dintre respondenţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani intră pe Facebook în timp ce stau pe WC. În acelaşi timp, jumătate dintre cei cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani folosesc reţelele sociale la birou. 

nielsen sondaj
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite