Samsung laudă un selfie celebru cu Barack Obama, realizat cu Note 3. Casa Albă critică strategia companiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La premiile Oscar de anul acesta, un dispozitiv Samsung a produs una dintre cele mai distribuite poze din lume. Tot un dispozitiv Samsung a fost implicat în facerea unui nou selfie, de data asta cu Barack Obama, preşedintele SUA, dar acum Casa Albă nu e mulţumită.

Ellen DeGeneres a realizat un selfie celebru la premiile Oscar, folosind un Galaxy Note 3, dar atunci a fost totul premeditat. David Ortiz, un cunoscut jucător de baseball din Statele Unite ale Americii, s-a tras într-un selfie cu Barack Obama, preşedintele SUA, folosind acelaşi model de phablet. A publicat poza pe Twitter şi deşi nu s-a bucurat de o la fel de mare popularitate ca mesajul lui DeGeneres, Samsung a redistribuit-o. Asta până când Casa Albă a contestat întreg evenimentul, potrivit Boston Globe.

„Ca regulă, Casa Albă se opune oricărei încercări de a folosi popularitatea preşedintelui în scopuri comerciale. Şi cu siguranţă ne opunem şi în acest caz“, a afirmat Jay Carney, secretar de presă la Casa Albă. El nu a spus mai multe despre cum Casa Albă va acţiona în acest sens, dincolo de contestarea pozei. În fapt, nici nu are pârghii de acţiune, doar să afirme că dezaprobă gestul lui Ortiz.

Acest selfie realizat de David Ortiz probabil că n-ar fi fost atât de rău privit de către Casa Albă, chiar dacă Samsung l-a redistribuit, dacă el n-ar fi fost ambasador Samsung pe social media. Totuşi, Ortiz neagă că acesta ar fi fost scopul acelei fotografii. Samsung nu a comentat situaţia.

Momentul în care Ortiz şi Obama îşi fac un selfie

Iar în 2009, Casa Albă a exprimat îngrijorarea lui Obama faţă de supracomercializarea imaginii sale.„Avocaţii noştri lucreză la dezvoltarea unei politici care să protejeze imaginea preşedintelui, dar care să nu distrugă nici entuziasmul foarte pare stârnit de preşedinte în rândul publicului“. Cât despre Ortiz şi poza celebră, el l-a invitat pe Obama să facă un selfie după ce i-a înmânat acestuia un tricou - Obama nr. 44 - al echipei Red Sox. „Ce onoare! Mulţumesc pentru #selfie“, a comentat acesta pe Twitter.

Tweet-ul celebru al lui Ellen Degeneres de la Oscar 2014. În prezent, la aproape 3,5 milioane de retweet-uri şi criticat de către Barack Obama

Tweet-ul lui David „Big Papi“ Ortiz

Preluarea pozei pe pagina de Twitter a Samsung

Află mai multe: 

Strategia celebrităţii pentru Samsung: cum a reuşit să furnizeze un Galaxy Note 3 pentru cel mai cunoscut selfie?

Obama, despre selfie-ul de milioane al comediantei Ellen DeGeneres: „Mi s-a părut că a fost o cascadorie ieftină“

GALERIE FOTO Fotografia selfie, cea mai sinceră carte de vizită a celebrităţilor

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite