Reclamele de pe Facebook vor ajunge la utilizatori şi în baza preferinţelor lor de consum din magazinele „offline”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
facebook reuters

Facebook a anunţat o nouă opţiune pentru cei care vor să cumpere publicitate pe reţeaua socială, care va fi disponibilă momentan doar în SUA. Astfel, magazinele sau afacerile vor putea compila date legate de comportamentul consumatorului şi preferinţele lor pentru a oferi reclame cu ţintă mai bună.

Reţeaua socială a anunţat schimbarea pe site-ul oficial şi a numit-o Partner Categorie. „Dacă un dealer de maşini vrea să trimită reclame către oameni care ar putea intra în magazinul lor sau trăiesc lângă ei, pot să o facă, bazându-se pe produsele pe care le cumpără la diverse magazine şi pe interesele lor. Până acum, reclamele se foloseau de interesele din Facebook, de localizarea distribuită şi alte asemenea date online. Practic, măsura Facebook face legătura dintre online şi offline.

În Statele Unite ale Americii, Partner Categories folosesc date de la terţi cum ar fi Acxiom, Datalogix sau Epsilon. Nicio informaţie personală nu va fi schimbată între Facebook, terţi şi publicitari. Potrivit Facebook, noile categorii vor funcţiona identic cu targetarea clasică de pe reţeaua socială. Vânzătorul de publicitate ştie doar mărimea audienţei, dar nu poate accesa date individuale ale utilizatorilor incluşi într-o categorie.

În acest moment, Partner Categories include 500 de grupuri unice. Cei care vând publicitate vor putea îmbina targetarea online, cu cea bazată pe aceste date culese vreme de ani buni de la cumpărătorii din magazinele clasice, de pe cardurile de fidelitate sau din orice alt sistem care a însemnat introducerea datelor personale ale unui utilizator, cum ar fi mailul.

Pentru a explica mai bine această nouă adiţie la portofoliul Facebook, cel mai bine s-ar folosi termenul de ultratargetare. Acest lucru înseamnă că reclamele nu vor mai apărea pe fluxul nostru doar în baza a ceea ce am selectat sau făcut pe Facebook, dar şi influenţate de activitatea noastră offline. Să spunem că avem un card de fidelitate la un magazin. Am cumpărat de-a lungul vremii mai multe produse şi avem un profil bine stabilit. Facebook, cu ajutorul terţilor, va utiliza aceste date pentru a ne include într-un grup specific, care va primi un anumit tip de reclame. Dacă vorbim de un magazin de haine, iar datele noastre ne introduc în grupul de mari cumpărători de blugi, atunci targetarea se va face pe acest criteriu.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul. 


 

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite