În teoria haosului, efectul fluturelui e atunci când o mică schimbare într-un loc poate duce la diferenţe mari într-o stare târzie. Bătaia aripilor fluturelui poate naşte, deci, o tornadă în altă parte.


Mark Zuckerberg şi soţia Priscilla sunt părinţi. Eu nu sunt aşa ceva şi nici nu înţeleg ce înseamnă asta, dar am mai văzut pe la alţii. Este, poate, cel mai personal, frumos şi puternic eveniment din viaţa unui cuplu. Totodată, poate fi un junghi în coaste. Nu este cazul la Zuckerbergi. Este însă altul punctul de vedere în cazul lor. Max, cum a fost denumită fata (aducându-mi aminte de Minodora la maxim), a fost un fel de produs pe care dl Mark l-a prezentat lumii. Desigur că exagerez, că acest copil este, până la urmă, un om. Totuşi, sunt câteva etape ale lansărilor de până acum pe care se mulează perfect şi la final este ceea ce oamenii ar trebui să-şi amintească drept Copil SRL.

Întâi, faci hype. Acesta a fost marcat prin anunţul oficial: cuplul aşteaptă un copil, sămânţa inovaţiei copulaţiei a prins şi la ei. A urmat o şedinţă foto realizată de poate cea mai cunoscută femeie fotograf dată de America: Annie Lebovitz. Aceasta a fost, în jargonul marketingului, un brand ambassador pentru ceea ce avea să devină pe atunci încă nenumita Max. La câteva săptămâni, anunţă dl Mark că îşi ia liber vreo două luni. Este atât de fericit că va avea copil, încât le oferă şi angajaţilor de gen masculin ocazia să-şi ia liber atunci când la capătul unui act sexual va fi tot un copil. Carevasăzică, este beat de fericire tatăl, aruncă în stânga şi în dreapta cu optimism, veşti bune şi îngăduinţă.

Urmează marea veste: soţia a născut, fata se numeşte Max, tatăl publică o scrisoare pe Facebook să ştie lumea direct de la sursă că toţi sunt bine. Mai vine conţinut: poze, mesaje, comentarii, videouri. Şi marea veste: 99% din acţiuni vor fi donate în următorii ani în conturile nou-createi Chan Zuckerberg Initiative LLC. De regulă, nu las acele terminaţii, dar aici e esenţial.

LLC e SRL, adică e un organism cu răspundere limitată şi cu un potenţial (aproape) nelimitat.

“(Acest LLC) va continua misiunea de finanţare a ONG-urile, de a face investiţii private şi de a participa la dezbateri cu caracter politic, în fiecare caz cu scopul de a crea un impact pozitiv în domeniile cu mari nevoi. Orice profit din investiţii în (alte) companii va fi utilizat pentru a finanţa lucrări suplimentare pentru a dezvolta misiunea”. Acesta e crezul oficial al organizaţiei. Nu este o organizaţie non-profit, ci este una care să le permită celor doi soţi Zuckerberg să învârtă 45+ de miliarde de dolari, în următorii ani, pentru a desprinde de Facebook o avere imensă pe care s-o aloce unor proiecte care să le asigure nemurirea în memoria umanităţii.

Cuvântul “caritate” a luat ochii oamenilor şi aceştia uită că în lumea afacerilor sinonimul pentru el este “#FărăTaxe” (n.r.: n-aş vrea să uite oamenii că Facebook nu plăteşte taxe în ţările din UE, alegând un paradis fiscal taman în Irlanda).

Like!

Este sincer lăudabil gestul lui Mark Zuckerberg, ar fi frumos ca toţi miliardarii să facă ceea ce face şi propune el. Pe listă mai sunt Bill Gates, Elon Musk, uneori Jeff Bezos, Larry Page şi Serghei Brin fac din când în când ceva buni cu miliardele lor. Toţi au avut minţi excelente pentru afaceri, produse bune şi ne-au împins ca societate niţel mai încolo cum împingi cu piciorul o piatră pe o uliţă prăfuită. Că mergem spre o distopie sau spre o utopie asta nu mai depinde de ei, ci de ceea ce suntem ca tot. Nu suntem chiar bine, însă nu asta contează acum.

Dar aşa cum în labe pufoase de felină se ascund gheare care zgârie sau sfâşie, aşa şi sub mantia unui anumit Mark din Palo Alto se ascund intenţii care să-l facă nemuritor omenirii acesteia. El nu este un sfânt, dar e de lăudat ce face şi de criticat când exagerează, iar “lansarea” copilului 1.0 este un act de PR şi marketing care ar putea ocupa lejer un manual recomandat în bibliografiile marilor facultăţi de comunicare. PR-iştii din România sunt în Evul Mediu când vine vorba de ce fac oamenii din SUA.

Ne uităm în prezent la lumea aceasta ca la scena pe care este un vrăjitor - altul de fiecare dată. Nu mai există propagandă, manipulare sau persuasiune, există doar dualitatea realităţii. Cei mulţi văd şi se bucură la discurs şi la poze, cei mai puţini, mai critici şi mai sceptici se uită dincolo de un discurs frumos. Şi uneori, doar uneori!, pot avea dreptate cei din urmă. Asta nu înseamnă că ar trebui să se nască o paranoia globală şi că teoreticienii conspiraţiei au dreptate, că bogaţii trebuie arşi pe rug. Este doar altă formă - mai rafinată şi mai frumoasă - a prezentării imaginii unora dintre liderii de seamă ai societăţii globale.

De fiecare dată, însă, ar trebui să ştii că din cauza a ceea ce fac ca să facă bani pentru un nivel de trai “bun”, sunt oameni care scriu frumos despre alţi oameni urâţi. Şi acei oameni care scriu mai mor puţin în ei, în fiecare zi, ca în altcineva, într-o masă imensă, să trăiască niţică speranţă, câte puţină în fiecare zi, pentru un viitor mai bun. Viitorul, e cert, devine mai liniştit şi mai comod, dacă nu neapărat mai bun.