Minunata lume albastră: poza cu Mark Zuckerberg care te face să te sperii şi să speri

Mark „Două feţe" Zuckerberg. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

Ziua de duminică ar fi fost una obişnuită, dacă la un eveniment Samsung n-ar fi venit şi Mark Zuckerberg, omul mulţumită căruia avem Facebook. După prezentarea lui, a rămas o poză care poate va bântui Internetul câteva decenii de acum.

Anul acesta, Facebook a împlinit 12 ani şi a devenit una dintre vertebrele Internetului. Desigur că am putea trăi fără el - am şi încercat aşa ceva -, dar vrem? Puţin probabil, îi vom găsi înlocuitor. Deocamdată e Facebook şi odată cu listarea pe bursă Zuckerberg a înţeles - sau poate a fost unul dintre subalternii săi care a înţeles - că nu te poţi baza pe un singur produs.

Unul singur e falimentar, mai ales când eşti conectat la el cu toate nevoile. Aşa că a început să cumpere şi să creeze, iar Oculus pentru domeniul realităţii virtuale este una dintre achiziţii. Samsung şi Oculus sunt parteneri pentru acele căşti, astfel că motivul prezenţei e evident.

La evenimentul Samsung dinainte de Mobile World Congress 2016, Mark Zuckerberg a venit să gireze cu imaginea sa un partener pe hardware şi un partener pe software. Samsung ne-a pus în mâini şi în faţa ochilor telefoane care ne conectează la Facebook, iar în curând ne vor conecta tot mai mult la un univers de conţinut pe care îl vom accesa nu prin atingere, nu prin tastat, ci prin privit şi, de ce nu? gândit.

Aşa ajungem la poza care a înfipt Internetul într-un băţ şi a început să-l învârtă ca la rotisor. Sau cel puţin aşa pare din afară, căci Internetul este plin de oameni care se panichează repede. Poza este mai jos şi pe scurt ea este aşa: Mark Zuckerberg merge, în blugi şi tricou banale, către scenă, trecând pe lângă câteva mii de oameni (doar câteva sute în poză) cu căşti de realitate virtuală la ochi.

De aici a început omul de rând, care i-a văzut poza, să se frământe.

Acesta e viitorul, unul în care privim în căşti la nimic şi nimicul e mai reconfortant ca orice altceva? Acesta e viitorul, când Zuckerberg trece pe lângă noi şi nu-l vedem, că suntem prea absorbiţi de căştile acesta? Ei bine, poate fi, dar viitorul acesta este aşa şi pe dincolo, dar niciodată evident. Degeaba îl aşteptăm cu sufletul la gură că rămânem cu un gust amar de amăgire. Şi, în definitiv, ce ar fi prost la un viitor în care putem ignora cu lejeritate o vedetă - om de om făcut vedetă! - în timp ce ne vedem de viaţa noastră? N-ar fi o problemă, doar că unii se tem că ne-am ignora noi între noi.

O facem şi acum, doar că mult mai evident şi mai greoi: uitându-ne în telefoane, nerăspunzând la telefon, mutându-ne pe celălalt trotuar pe stradă. Nu vrem să ne privim ochi în ochi şi, zău!, e obositor să te tot preocupi să fii animal social zi de zi. Dacă te poţi autoizola în aşa ceva, e rău? Iată cum, dintr-o exagerare a mea, am putea ajunge la o dezbatere imensă despre ce-i corect şi ce nu la acest viitor virtual. Cert este că nu-i bine sau rău, este încă ceva. 

Lumea din filmul „Wall-E". 

Electricitatea a fost aşa - când Edison electrocuta elefanţi cu curentul alternativ al lui Tesla, telefonul a fost aşa, când serviciile secrete au început să-şi asculte cu mare atenţie cetăţenii, Internetul a fost aşa. La naiba, până şi focul i-a speriat pe oameni la început, căci „pe vechi îl sperie noul“. Revin la Zuckerberg. Uite-l cum trece, cu tricou şi blugi aproape de om sărac, cu sfârcurile întărite de o oarecare emoţie a evenimentului şi vine pe scenă să spună un discurs scris, rescris şi scris iar de el şi ai lui.

Şi trece acest fondator, acestor programator, pe lângă oameni care privesc la un perete gol pe care văd cel mai frumos peisaj.

Spuneam în decembrie că Mark Zuckerberg nu-i perfect şi nu-i Mesia, dar dacă ar fi mai mulţi ca el am ajunge puţin mai în faţă. Realitatea aceasta virtuală poate fi folosită pentru pornografie şi jocuri video, dar are nenumărate alte scopuri practice în alte medii: telemedicină, educaţie, turism, arhitectură, intervenţii de la distanţă în zone periculoase, ba chiar şi presa sunt doar câteva care îmi vin în minte rapid.

Pe o oarecare scenă dintr-un oarecare cartier al Barcelonei, un exemplu de succes al Silicon Valley a venit să se lipească de o companie sud-coreeană cu niţică imagine pentru a ne face pe noi restul să credem puţin mai tare în realitate virtuală, noul produs „de suflet“ al lumii tech. Asta şi maşinile autonome.

Mark Zuckerberg, trecând pe lângă bieţii conectaţi la realitatea paralelă, a fost asemănat cu Big Brother din „1984“ sau cu gardianul care ţine oamenii pe o navetă spaţială în filmul „Wall-E“. Nu cred că e vreunul dintre ei. Cel puţin nu e pe cont propriu. Este un om ca noi ceilalţi, în blugi şi tricou, cu o avere mare şi un plan şi mai mare. A spus cândva că Internetul va elibera şi educa oameni. Se prea poate. Iată-l cum vine cu un discurs de om pentru oameni şi cum este simplu, nici măcar sacou n-are.

Reclama Apple din 1984 asemănată cu poza lui Mark Zuckerberg.

Ceea ce vedem pe Facebook şi ce s-a văzut duminică seara în Barcelona nu este o mutare prin care evreul de la Facebook se vrea Împărat peste lume. Nu exclud că ar putea deveni aşa ceva, dar nu asta e relevant. Dacă se întâmplă ca acest proiect să aibă succes, oamenii îşi vor aduce aminte de poza de mai sus. Dacă nu se întâmplă, vom considera realitatea virtuală un eşec (nu cred că va fi un eşec, nu în viitorul următorilor 10 ani).

Niciodată n-a contat cu adevărat dacă o tehnologie e mai bună decât alta, ci dacă este mai utilă. Aşa am ajuns să avem cai, aducându-ne aminte citatul lui Henry Ford: „Dacă i-aş fi întrebat pe oameni ce doresc, mi-ar fi spus că vor cai mai rapizi“. Aşa avem telefoane mai bune decât unele computere. Uite un alt exemplu: în lumea tehnologiei, doi indieni au ajuns să conducă Microsoft şi Google. Dacă fiecare nouă tehnologie ne împinge puţin mai în faţă să fim mai oameni cu oamenii, atunci este un câştig.

Nu cred însă că vreo tehnologie ne-a înstrăinat mai mult unul de altul decât discriminarea pe bază de rasă, religie sau sexualitate. Ochelarii digitali „de cal“ nu vor crea abisuri mai mari decât importanţa dată nuanţei pielii, zeului corect în care nu crede un individ sau pe unde acel individ se... în fine.