Facebook va şterge like-urile false

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Like-urile false nu au loc pe reţeaua socială fondată de Zuckerberg. FOTO Mediafax
Like-urile false nu au loc pe reţeaua socială fondată de Zuckerberg. FOTO Mediafax

Facebook va introduce un sistem prin care vrea să elimine like-urile false date paginilor de pe reţeaua socială. Este vorba de like-urile obţinute prin diverse metode, cum ar fi prin spam, malware sau like-uriile cumpărate cu bani.

Mişcarea este una naturală pentru Facebook, dat fiind că se vrea un mediu propice publicităţii, iar astfel de metode pentru obţinerea de like-uri ar afecta credibilitatea. Potrivit Reuters, paginile vor avea cu aproximativ 1% mai puţine like-uri după implementarea acestui sistem.

Există chiar şi o piaţă neagră a like-urilor pe Facebook. Oricine vrea celebritate sau să îşi sporească importanţa în mediul online - poate fi vorba şi de companii ori produse -, poate apela la un astfel de mecanism de cumpărare de like-uri. Acestea provin de regulă de la conturi false, deşi Facebook interzice această practică.

Like-ul este „moneda naţională” a Facebook, astfel că introducerea unui sistem care să nu permită like-uri false era previzibilă. „Ceea ce vrea Facebook să facă este să preia controlul înainte ca lucrurile să nu mai poată fi stăpânite. Nicio companie nu vrea să plătească pentru publicitate pe conturi false”, a declarat Brian Blau, analist al companiei Gartner.

Facebook se apropie de cifra de un miliard de utilizatori, iar veniturile sale se axează, primordial, pe publicitate. În plus, preţurile acţiunile Facebook pe bursă au ajuns de curând la un record minim de 18,08 dolari. Asta înseamnă că reţeaua socială a pierdut aproximativ 50% din valoarea de piaţă iniţială din luna mai. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite