Facebook îţi indexează toată viaţa publicată pe reţea, dar e un lucru bun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Facebook îşi extinde motorul de căutare Graph Search ca să ştii despre ce vorbeşte toată lumea şi să găseşti orice mesaj publicat vreodată.

Facebook e cea mai mare reţea socială, generând un volum imens de date, dar acest conţinut a fost mereu lipsit de poate cea mai importantă calitate: uşurinţa de a-l găsi. Pe Internet, Google a fost mereu cu un pas înaintea competitorilor mulţumită eficienţei cu care a indexat conţinutul. Facebook încearcă să replice asta cu Graph Search şi astfel să îţi ofere acces la conţinut, dar şi să-l găseşti formulând întrebări “naturale”, ca într-o conversaţie obişnuită cu un om.

Recent, Facebook a lansat o nouă funcţionalitate a motorului propriu de căutare, care le va pune la dispoziţie utilizatorilor rezultate culese din cele peste două trilioane (n.r.: 2.000 de miliarde) de mesaje publicate lunar. Utilizatorii pot accesa această funcţionalitate prin bara de căutare atât pe PC, cât şi pe telefon. Dacă tastezi “water” în bara de căutare, Facebook îţi va sugera termeni sau sintagme populare, cum ar fi “water on Mars”. Termenii, după cum vezi, sunt în engleză, deoarece aceasta este cea mai populară limbă a Internetului. Va deveni şi româna, în timp, utilizabilă în căutări.

Revenind la acele rezultate, dacă dai click pe acel rezultat, site-ul va afişa articole, comentarii, citate sau clipuri şi poze (indexate după descriere) publicate de prietenii tăi şi alţi oameni din reţea în legătură cu acest subiect. Desigur, primele rezultate afişate vor proveni din surse de încredere cum ar fi pagini oficiale sau specializate în acel domeniu, urmate de mesajele şi comentariile prietenilor. Cu toate acestea, funcţia este valabilă momentan doar pentru utilizatorii americani, reprezentanţii Facebook refuzând să dezvăluie când va fi accesibilă tuturor.

Ceea ce Facebook introduce acum completează Graph Search, lansat acum doi ani. Această schimbare apare ca răspuns la criticile aduse Graph Search, descris ca un Echo Chamber. Aceasta repezintă o situaţie în care informaţii, opinii sau prezumţii sunt amplificate prin transmiterea şi repetarea într-un sistem “anexat” în care perspectivele diferite sunt cenzurate utilizatorului. Facebook speră ca prin extinderea adusă Graph Search să demonstreze că filtrarea informaţiilor nu este atât de subiectivă şi că utilizatorii acestei funcţionalităţi pot percepe rezultatele din mai multe perspective.

Autor: Georgiana Constantin

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite