Cum a manipulat Facebook sentimentele a 700.000 de utilizatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reţeaua socială Facebook are un impact major asupra vieţilor noastre de zi cu zi. Un nou studiu efectuat chiar de companie întăreşte şi mai mult această afirmaţie şi în acelaşi timp trage un semnal de alarmă.

Cercetătorii de la Facebook au făcut un experiment pe 689.003 de utilizatori, fără ca aceştia să ştie. Compania a modificat algoritmii care reglează ce fel de conţinut ajunge în Newsfeed-urile lor.

Astfel, o parte din ”cobai” au primit mai multe postări cu tentă negativă, iar cealaltă parte, mai multe postări cu tentă pozitivă.

Cei de la Facebook au observat astfel că utilizatorii care au privit conţinutul preponderent negativ au început să publice şi ei acest gen de conţinut. La fel cum şi cei care s-au bucurat de pozitivism în Newsfeed au pulicat conţinut pozitiv.

„Stările emoţionale pot fi transferate altora prin contagiune emoţională, făcându-i pe oameni să experimenteze aceleaşi emoţii fără ca ei să îşi dea seama. Noi oferim dovada experimentală că această contagiune emoţională poate avea loc şi fără ca oamenii să interacţioneze între ei, ci doar prin expunerea la un prieten care îşi exprimă emoţiile, în lipsa totală a indiciilor nonverbale”, scriu cercetătorii Adam Kramer, Jamie Guillory şi Jeffrey Hankock, în studiul realizat de ei.

Ideea este interesantă şi este aproape înfricoşător cât de uşor putem fi manipulaţi. Poate şi mai înfricoşător este faptul că acesta nu va fi ultimul experiment de acest gen pe care Facebook îl va face pe utilizatorii săi.

Prin acceptarea termenilor şi condiţiilor când creezi un nou cont de Facebook îţi dai practic acordul să devii un cobai pentru experimente psihologice de acest gen, fără să fii măcar anunţat de lucrurile care ţi se întâmplă. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite