Cum este generaţia care l-a pus pe Klaus Iohannis preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Klaus Iohannis a fost dat drept exemplu atât în presa din România, cât şi în cea internaţională. Este primul om ales preşedinte cu un aport imens din partea social media. Cum sunt însă oamenii care au contribuit la asta?

În cazul lui Klaus Iohannis publicaţia „The Telegraph“ se întreabă dacă este victoria lui o dovadă că social media te poate ajuta să câştigi alegeri. Răspunsul, pe scurt, ar fi că nu. Social media nu există ca entitate, ci este suma indivizilor şi uneltelor care o compun. Sună ca un truism, dar este pe cât de puternici sunt şi oamenii săi. Cum sunt însă aceşti oameni şi cum se integrează în societate?

Generaţia despre care se spune că l-a ajutat pe Klaus Iohannis în cursa prezidenţială se bazează fix pe ceea ce social media şi tehnologia actuală oferă: o comunicare şi o conectare la un nivel nemaiîntâlnit până acum. Este o generaţie care se bucură de flexibilitate sub toate formele ei, fie că este la locul de muncă, fie că este în viaţa personală. Spre deosebire de „generaţia X“, cea „Y“ nu mai are limite.

Nu mai preferă orarul „de la 9 la 5 la muncă“, preferă să comunice oricum, oricât, oriunde şi nu se leagă de uneltele pe care le foloseşte, ci doar de ceea ce poate face cu ele. Conform studiului Cisco Connected World Technology Report (CCWTR) pe 2014, această generaţie, până în 2019 (când vor fi noi alegeri prezidenţiale) va ajunge să folosească smartphone-urile şi dispozitivele purtabile pentru majoritatea sarcinilor. Aceştia sunt oamenii pregătiţi pentru un vot electronic.

Poporul neminţit cu televizorul

Generaţia Y adoptă şi adaptează mult mai uşor şi mai repede noile tehnologii. Preferă smartphone-ul în defavoarea televizorului şi se informează prin celule sociale. Telefonul devine un dispozitiv destul de intim, dovadă şi cei 54% din profesioniştii generaţiei Y care îşi verifică telefonul imediat ce se trezesc, conform CCWTR. Cea mai mare parte a respondenţilor consideră că în anul 2020 cel mai important dispozitiv conectat la Internet al unui angajat va fi smartphone-ul.

image

Pentru o persoană care debutează acum pe Internet, totul poate fi prea mult. Sunt zeci de site-uri pe care să îţi faci cont, reţele în care să intri şi politici de securitate pe care să le accepţi. Este obositor pentru oricine s-a ţinut depate de acest val, dar nu şi pentru cei tineri. Ei ajung să devină ceea ce se numeşte „supertaskers“, cu peste 40% din angajaţii care aparţin generaţiei Y care se consideră a fi persoane capabile să realizeze mai multe activităţi în acelaşi timp. Mai mult, şapte din 10 profesionişti în resurse umane cred că angajaţii aparţinând generaţiei Y pot îndeplini sarcinile mai rapid, dacă li se permite folosirea dispozitivelor mobile şi aplicaţiilor, în loc de desktop-uri, laptopuri sau notebook-uri.

Pentru aceşti oameni, tineri din corporaţii, pauza de masă de trei ore devine un nou standard, dar asta pentru că munca nu se opreşte, propriu-zis, niciodată. Ei sunt conectaţi, prin dispozitivele pe care le folosesc, în permanenţă la fluxul companiei şi fluxul personal, în acelaşi timp. Desigur, există o limită care trebuie impusă, dar asta ţine de fiecare ţară, individ şi companie în parte, consideră Carlos Dominguez, vicepreşedinte Cisco. El mai spune că poate pare, la o privire superficială, că aceşti tineri sunt sclavii tehnologiei, dar în fapt o exploatează cel mai bine în interesul lor. Între a se întâlni faţă în faţă cu cei apropiaţi şi a discuta digital, ar alege întâlnirea reală, dar sunt situaţii în care tehnologia rezolvă atâtea minusurii ale deplasării.

Generaţia Y, cea „crescută“ în şi cu social media, îşi preţuieşte bine cea mai importantă resursă: timpul. Asta nu înseamnă că îşi vor exploata la maximum timpul liber pentru a face bani sau a-şi asigura un statut social, ci se vor folosi de orice unelte au la dispoziţie pentru a-şi eficientiza viaţa. De asemenea, mai spune Dominguez, această generaţie nu mai este interesată de bani drept scop, ci drept mijloc pentru a-şi realiza planurile.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite