„Cruciada“ Facebook contra ateilor din România: două pagini şi două grupuri au fost şterse de pe reţeaua socială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Facebook a „tăiat“ ateismul românesc. FOTO Reuters
Facebook a „tăiat“ ateismul românesc. FOTO Reuters

Facebook a şters două pagini dedicate Lui Dumnezeu şi Lui Iisus Hristos şi un grup destinat ateilor şi agnosticilor. A fost suficient pentru ca lumea să strige „cenzură!“.

Utilizatorul rational_romanian a publicat pe Reddit despre cum reţeaua socială s-a apucat să şteargă anumite pagini şi grupuri, cum ar fi pagina Lui Dumnezeu şi a Lui Iisus Hristos şi grupul „Atei & Agnostici Români“. Prima pagină ar fi avut circa 55 de mii de aprecieri, cea cu Iisus Hristos avea aproape 35 de mii şi grupul AAR ar fi ajuns la 5.000 de membri. De asemenea, a fost şters şi grupul „Atei & Agnostici Botoşani“.

„Eu bănuiesc că e o acţiune a unor trolli sau a unor credincioşi ofensaţi de ele şi le raportează la Facebook. [...] nu prea sunt multe de făcut, dacă Facebook nu ţi-a răspuns, dar poate că evaluează acum situaţia“ este unul dintre răspunsurile primite pe Reddit.

„Facebook are libertatea de a aplica ce politici vrea, atât timp cât nu încalcă legile locale“ a fost răspunsul altui utilizator. Pe scurt, cel mai probabil aceste pagini au fost raportate drept nepotrivite de către mai mulţi utilizatori de Facebook care n-au fost de acord cu ceea ce conţineau. Fie glumele ori imaginile au fost considerate insultătoare, fie le-au raportat pentru că, ei bine, pur şi simplu Dumnezeu şi Iisus Hristos nu au cont de Facebook.

În cazul raportării, mecanismul este destul de simplu: cu cât semnalează o problemă mai mulţi oameni, cu atât este mai importantă pentru Facebook, deoarece încearcă să ofere un mediu potrivit cât mai multor utilizatori, utilizatori care se traduc, în definitiv, în profit pentru reţea. Astfel, după ce un produs este raportat drept deranjant, trece prin mai multe etape înainte de a fi blocat (vezi graficul de mai jos). Ba chiar există şi funcţionalitatea social reporting, când le poţi cere prietenilor să atenţioneze reţeaua socială cu privire la pagină sau grup. Religia încă este un subiect sensibil, chiar şi în mediul virtual.

Click pe poză pentru a o vedea la dimensiunea completă

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite