Compania Twitter a fost evaluată la nouă miliarde de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Twitter a fost evaluată la aproximativ nouă miliarde de dolari, după ce unii dintre primii angajaţi ai operatorului reţelei de socializare au vândut acţiuni de 80 de milioane de dolari unui fond administrat de BlackRock.

Vânzarea a fost supervizată de directorul operaţional al Twitter, Ali Rowghani.

Potrivit bloomberg.com, Twitter ajută primii angajaţi ai companiei să îşi valorifice o parte din acţiuni, permiţând anumitor investitori să obţină titluri la compania de Internet, înainte ca aceasta să se listeze la bursă.

Tranzacţia cu fondul BlackRock marchează o creştere a evaluării companiei, după 2011. Atunci, o investiţie efectuată de un grup condus de DST Global a evaluat Twitter la 8 miliarde de dolari.

Rowghani, promovat luna trecută din funcţia de director financiar, s-a implicat activ în atragerea de cumpărători pentru acţiuni, a spus una din surse.

Astfel ar putea să fie limitată presiunea asupra valorii de piaţă a Twitter, provocată de acţionarii care ar renunţa masiv la deţineri, după lansarea unei oferte publice iniţiale şi expirarea perioadelor în care vânzările ar fi blocate.

Controlul strict asupra cumpărătorilor de acţiuni poate limita scurgerea unor informaţii din interiorul companiei, înainte de oferta publică.

Pe site-uri ca SecondMarket şi SharesPost, acţiunile Facebook erau tranzacţionate liber între angajaţi şi investitori, fără intervenţia companiei, astfel că au existat cazuri de schimburi de date confidenţiale, privind situaţia financiară a companiei, precum şi estimări zilnice despre valoarea sa de piaţă, care au influenţat negativ oferta publică iniţială.

În schimb, Rowghani şi echipa sau au refuzat mulţi posibili cumpărători şi au limitat accesul la situaţia financiară a reţelei Twitter, doar la câţiva investitori selectaţi.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite