Xperia Honami - telefonul cu 20 de megapixeli care se va lupta cu Nokia Lumia 1020 şi Samsung Galaxy S4 Zoom

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sony Xperia Honami va fi telefonul cu cea mai bună cameră foto de la japonezi
Sony Xperia Honami va fi telefonul cu cea mai bună cameră foto de la japonezi

Sony se pregăteşte să lanseze modelul Honami, care va avea o cameră foto de 20 de megapixeli, concurând cu rivalii de la Samsung şi Nokia.

Specificaţiile tehnice ale telefonului au ajuns pe internet, împreună cu imagini cu dispozitivul. Telefonul se diferenţiază de Nokia Lumia 1020 şi Samsung Galaxy Zoom prin faptul că arată ca oricare alt telefon, dar camera este una îmbunătăţită. Aceasta va avea un senzor de 20 de megapixeli. Modelul este numit momentan Xperia i1 sau Honami.

Telefonul va avea un ecran de 5 inci cu o rezoluţie full HD de 1080p şi un procesor Snapdragon 800 la 2,2 Ghz. Memoria internă este de 2 GB de RAM, iar capacitatea de stocarea standard este de 16 GB, dar poate fi extinsă printr-un card micro SD.

Camera frontală va avea doi megapixeli. Pentru a rezista unor asemenea specificaţii, telefonul va avea o baterie de 3.000 de miliamperi. De asemenea, ca şi celelalte modele de Xperia, dispozitivul va fi rezistent la apă şi la praf.

sony honami

Nokia Lumia 1020, liderul pieţei

Nokia Lumia 1020 rulează Windows Phone 8, are o cameră foto de 41 megapixeli şi 2GB de memorie RAM, o cantitate dublă faţă de oricare alt model cu WP8. Cea mai importantă componentă a acestui telefon este senzorul foto. Zeiss oferă cele 6 lentile din faţa acestuia, iar imaginile pot fi mărite sau micşorate la o scară destul de rar întâlnită chiar şi cu aparatele foto compacte.

Ce face această cameră diferită de toate celelalte? În primul rând, acei 41 de megapixeli permit stocarea unui nivel ridicate de detalii în poze de 5 megapixeli rezoluţie. Prin ceea ce Nokia numeşte oversampling, camera foto combină 7 pixeli într-un mare, superpixel. Astfel, ceea ce se poate face cu o cameră foto compactă cu high zoom se poate realiza pe o poză realizată cu Nokia Lumia 1020, dar fără disconfortul creat de un obiectiv gândit pentru zoom extins. În plus, sunetul nu va mai fi o problemă când înregistrezi un videoclip, telefonul va tempera automat zgomotele şi tonurile prea înalte.

Apoi, Nokia Lumia 1020 a fost dotat cu o aplicaţie nouă pentru camera foto. Pot fi reglate expunerea, valoarea ISO, viteza obturatorului (este mecanic), balanţa de alb şi bliţul (are LED şi Xenon). Mai mult, Nokia Lumia 1020 dispune şi de o funcţionalitate utilă: stabilizarea imaginii se realizează aproximativ la fel ca pe Nokia Lumia 920, dar cu un sistem îmbunătăţit de anulare a mişcărilor naturale ale mâinii - Stephen Elop, directorul Nokia, a spus că aceasta este a doua generaţie.

Dincolo de camera foto, mai există accesoriile pentru încărcarea wireless şi pentru alimentarea Lumia 1020 de la o baterie externă. Mai mult, telefonul va fi disponibil în trei nuanţe de culoare - galben, alb, negru -, iar lansarea oficială pe piaţă se va realiza pe 26 iulie în SUA, în reţeaua AT&T la un preţ de 300 de dolari cu abonament pe doi ani. Precomenzile debutează pe 16 iulie.

nokia lumia 1020 foto the photoblographer

Samsung Galaxy Zoom

Partea frontală, cea care dă impresia că suntem în faţa unui telefon, are un ecran de 4,3 inci, de tip qHD. 

Capacitatea de procesare este asigurată de un cip dual core de 1,5 Ghz, iar memoria internă RAM este de 1,5 GB.

Hibridul are o capacitate de stocare de doar 8 GB, dar şi posibilitatea de a se extinde cu ajutorul unui card microSD. Bateria este de 2.330 de miliamperi, iar sistemul de operare Android 4.2.2 Jelly Bean. Nu este prima cameră foto de la Samsung cu Android, anul trecut firma sud-coreeană lansând Samsung Galaxy Camera. Cu toate acestea, în 2013, Samsung a dus lucrurile la un nou nivel, efectiv lansând un telefon care are agăţată o cameră de el.

Samsung Galaxy S4 Zoom are două feţe. Dacă în partea frontală avem un Samsung Galaxy S4 Mini, pe spate există un obiectiv de sine stătător, cu un senzor de 16 megapixeli. Designul a rămas asemănător cu cel folosit la Galaxy Camera.

Dacă designul a rămas la fel, telefonul a primit o funcţie care-l ajută să fie un aparat funcţional. Ecranul capacitiv se dezactivează când facem poze, pentru că altfel am putea să-l atingem mult prea uşor în timp ce ţinem dispozitivul în mână.

Hibridul nu este chiar foarte gros, având 125,5x63,5x15,4 milimetri.

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite