Xiaomi 12, flagship mic, dar voinic [TECH REVIEW]

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Smartphone Xiaomi 12. FOTO Adrian Pogîngeanu
Smartphone Xiaomi 12. FOTO Adrian Pogîngeanu

Xiaomi 12 e primul flagship al companiei chineze pe care îl testez şi probabil cel mai mic smartphone cu Android şi specificaţii de vârf pe care l-am testat vreodată.

Sincer am pornit destul de sceptic în această aventură, nu sunt puţine companiile care aruncă cu hardware de top în telefoanele lor, fără ca acestea să aibă succes. 

Şi Xiaomi nu are la bază modele flagship, compania a crescut şi a ajuns pe locul 3 global datorită smartphone-urilor din gama medie sau ieftine. În ultimii 2, poate 3 ani, a început să se ocupe şi de segmentul premium.

Xiaomi 12 a devenit în această punct un fel de ”Equalizer”. Am zis în sfârşit, da, pot şi cei de la Xiaomi să facă un flagship care să concureze cu primele 2 locuri, Samsung şi iPhone. Sigur că sunt şi alte companii care fac smartphone-uri flagship, dar o să menţin discuţia în cercul celor trei mari ai momentului.

Probabil cei care au testat sau au folosit flagship-urile din generaţiile anterioare au ajuns la această concluzie înaintea mea. Dar cum ziceam la început, Xiaomi 12 e primul flagship al companiei căruia îi fac review

Smartphone Xiaomi 12 FOTO Adrian Pogîngeanu

Să revenim la smartphone, primul lucru pe care-l remarci la el, odată ce l-ai scos din cutie e frumuseţea culorii de pe spate  şi cât e de mic. De fapt primul lucru pe care l-am observat deschizând cutia este că are încărcător şi husă. Un încărcător de 67 W cu fir şi o husă transparentă. 

În cutie mai găseşti cheiţa de la SIM-tray şi ghidul de utilizare. Telefonul a venit şi cu o folie de protecţie aplicată pe ecran.

Revenind la smartphone, numele culorii e purple, un violet cu finisaj mat care nu păstrează amprente şi care se simte plăcut la atingere. Cât e de mic? 

Evident la cei 6,28 inci în diagonală nu foarte mic, dar comparativ cu majoritatea modelelor flagship, totuşi mic. Avantajul e că stă bine în mână şi are aproape aceleaşi specificaţii ca modelul de top Xiaomi 12 Pro. 

Să continui cu ecranul, un AMOLED cu rezoluţie 1080 x 2400 p (densitate 419 ppi), rată maximă de refresh de 120Hz, Dolby Vision, HDR10+ şi luminozitate maximă de 1100 niţi. Xiaomi 12 are un raport de aspect 20:9 iar ecranul e protejat cu Corning Gorilla Glass Victus şi vine cu folie preaplicată din fabrică.

Cum se simte în utilizare? Luminos ca orice flagship indiferent de lumina ambiantă, vioi şi foarte saturat la culori (pe Vivid) din cutie, dar uşor de calibrat în setările avansate.

Xiaomi 12 calibrare ecran

Ecranul e frumos, fluid şi numai bun pentru cei cu mâini mai mici sau pentru cineva sătul de smartphone-uri mari.

Modelul testat Xiaomi 12 (2201123G) este dotat cu Snapdragon 8 Gen 1, GPU Adreno 730, 8GB RAM, stocare 256GB tip UFS 3.1. 

Conectivitate: Dual SIM 5G (Nano-SIM), Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6 Ultra, Bluetooth 5.2, (A2DP, LE), poziţionare de tip A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO , QZSS, NavIC şi NFC. Sistem de operare Android 12 cu interfaţă MIUI 13. Xiaomi 12 va primi 3 actualizări majore de Android şi actualizări de securitate timp de 4 ani (până în 2026) potrivit producătorului.

Xiaomi 12 specificatii

Cum se mişcă Xiaomi 12 ţinând cont de toate aceste specificaţii de top? Foarte bine, dar să vă arăt concret, demonstraţia e mai bună decât orice descriere.

După cum se vede şi senzorul de amprentă din ecran funcţionează foarte bine.

Smartphone-ul are o pereche de difuzoare stereo sus şi jos, realizate în colaborare cu Harman Kardon. Volumul e foarte puternic, la maximum poţi da o petrecere cu el. Dar difuzoarele nu sunt chiar echilibrate, cel de jos pare uneori mai "vocal" decât cel de sus. Dar din punct de vedere al utilizatorului obişnuit sunt foarte ok.

Ai la dispoziţie şi Dolby Atmos, dacă vrei să potenţezi suplimentar sunetul. Îl găseşti în meniul din bara de sus şi parcă face sunetul mai dulce, dar asta e o chestiune de gusturi. Când îl întorci pe orizonatală pentru clipuri video sau gaming poţi acoperi difuzoarele dacă nu eşti atent. Pentru gaming recomand mai degrabă căştile, Xiaomi a lansat două modele împreună cu seria 12,  Xiaomi Buds 3 şi Xiaomi Buds 3T Pro.

Camera foto - video

Xiaomi a pus pe modelul 12 un modul cu 3 camere care acoperă şi necesităţile esenţiale ale unui utilizator avansat. Acesta este format din:

- camera principală wide (26mm) 50 MP, f/1.9, 26mm, 1/1.56", 1.0µm, PDAF, OIS

- camera ultrawide (12mm - 123˚) 13 MP, f/2.4, 12mm, 1/3.06", 1.12µm

- camera telephoto macro (50mm) 5 MP, f/2.4, AF.

Opţiuni: Dual-LED dual-tone flash, HDR, panorama, stabilizare gyro-EIS. Filmează 8K cu 24fps (HDR), 4K cu 30/60fps (HDR10+), 1080p cu 30/120/240/960fps, 720p cu1920fps.

Camera de selfie este wide (26mm) are 32 MP cu f/2.5. Opţiuni: HDR şi panorama. Filmează 1080p cu 30/60fps, 720p cu 120fps.

Camera principală este foarte rapidă în focalizare, culorile sunt naturale, contrastul e bun. Ziua nu sesizezi diferenţa la expunere între cele trei camere din spate, dar noaptea se cunoaşte că cea ultrawide şi cea tele nu sunt la fel de luminoase. Imaginile sunt uşor mai întunecate şi au mai mult zgomot. Iată un set de imagini realizate la Viena cu Xiaomi 12, cu ocazia lansării europene a seriei.

Ce mi-a plăcut la cameră? Viteza cu care focalizează, cu care declanşează şi unele nuaţe. Imaginea mea preferată e cea cu orhideea, minutul 1.06, pentru claritate şi pentru că nuanţa e aproape imposibil de descris într-o singură culoare.

Ce lipseşte? Poate un zoom optic mai mare de 2x, deşi cel digital merge până la 10x. Ştiu, sunt flagship-uri care nici măcar nu au cameră tele în 2022. Chiar acum testez un smartphone care costă cu vreo 2000 de lei în plus faţă de Xiaomi 12 şi are tot zoom 2x.

Câteva clipuri video scurte cu filmare 8K/ 24 fps. La Palatul Belvedere din Viena.

Pe lumină de interior în Catedrala Sfântul Ştefan din Viena. În interior era mai întunecat decât apare pe filmare. Nu spun că am procesat eu imaginea, ci că aşa a înregistrat smartphone-ul fără vreo setare specială, automat. Deci are sensibilitate ridicată la lumină sau un sistem de compensare a expunerii. Cel mai probabil ambele.

Am vorbit mai devreme de gaming, la capitolul sunet. Xiaomi 12 zboară în orice joc cu setările la maximum şi un lucru notabil ar fi că s-a încălzit mai puţin decât mă aşteptam.

Call of Duty: Mobile

Îmi place să mă joc pe el, dar dacă am de ales, la capitolul gaming prefer un ecran mai mare. Dacă ai aceleaşi gusturi şi vrei tot Xiaomi, recomand modelul PRO, cu diagonala de 6.7 inci.

Teste sintetice: Antutu, Geekbench şi 3DMark. 

Xiaomi 12 teste sintetice

La capitolul baterie avem una Li-Po de 4500 mAh care se încarcă de la 0-100% în circa 45 de min, Xiaomi zice că 39. În fine, nu contează, oricum încărcarea e foarte rapidă, chiar şi cea wireless (50W) durează circa o ora cu încărcătorul compatibil. 

La rândul său, Xiaomi 12 poate încărca şi alte dispozitive, are reverse wireless charging la 10W. Nu am întâmpinat probleme cu autonomia, după mine duce mai bine de 1 zi, dar am făcut şi un test care arată aproape 12 ore de ecran aprins. 

Xiaomi 12 teste sintetice si baterie

Am pe birou un încărcător wireless vertical şi astă e unul dintre primele "teste" la care supun un smartphone nou. Xiaomi 12 e şi primul smartphone al chinezilor pe care-l testez şi are încărcare wireless.

Singurul minus e absenţa unui IP rating- rezistenţă certificată la apă şi praf. Important pentru categoria asta de preţ, nu neapărat în utilizare, pentru că cel mai probabil are rezistenţă la stropire, în caz că te prinde ploaia. 

La nivel european, preţul lui Xiaomi 12 porneşte de la 799 euro, iar modelul vine în trei variante – 8GB+128GB, 8GB+256GB, 12GB+256GB.

În România, în perioada 31 martie – 13 aprilie, telefonul în configuraţia testată 8GB RAM + 256GB costă 4.199 lei + Xiaomi Watch S1 Active gratuit. Ceasul costă separat 849,99 lei. Ofertă disponibilă la partenerii autorizaţi din România: mi-home România, Xiaomi Store Sun Plaza Bucureşti, Orange, Vodafone, Telekom, Digi, Altex, eMag, Flanco, Cel.ro, PC Garage, evoMag.

Începând cu 14 aprilie, telefonul va avea acelaşi cost, fără a mai primi însă ceasul cadou.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite