VIDEO Motorola RAZR: aspect futurist pentru cei nostalgici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni am asistat la prezentarea celui mai nou membru din familia în continuă creştere a telefoanelor pliabile: Motorola RAZR, un telefon care combină efectul nostalgic cu cele mai noi tehnologii.

Dacă până acum se credea că noul pliabil de la Motorola va putea fi găsit numai în State, ei bine, americanii au dorit să clarifice faptul că lucrurile nu stau chiar aşa. Astfel, în cadrul evenimentului organizat la Londra, oficialii Motorola au anunţat că Motorola RAZR va fi disponibil în luna decembrie şi în anumite pieţe ale Europei.

Ce înseamnă asta? Că Motorola are încredere în noul RAZR şi că vrea să îl aducă în faţa unui public cât mai mare. Şi e de înţeles de ce. E o senzaţie foarte plăcută să te joci cu un astfel de telefon, să îl deschizi şi închizi, să priveşti ecranul cum se îndoaie în mâinile tale. Telefoanele pliabile sunt, până la urmă, o dovadă excepţională a avansului tehnologic în domeniul mobile.

Imagine indisponibilă

Pachetul în care va sosi telefonul cuprinde un încărcător de tip TurboCharge, căşti true wireless şi un design aparte.

Însă întrebarea cea mai importantă este cu ce se diferenţiază RAZR de ce am văzut până acum? Păi, în primul rând, telefonul se plază pe verticală, devenind mai lung, nu mai lat, precum concurenţii săi de la Samsung şi Huawei. Complet deschis, Motorola RAZR ajunge la dimensiunea de 6,2 inci, cu un format de 21:9, pe care îl regăsim pe majoritatea dispozitivelor Motorola.

Pliat, telefonul are o dimensiune de doar 2,7 inci, iar ecranul G-OLED permite utilizarea unor funcţii precum controlul muzicii sau verificarea mesajelor. La capitolul performanţă, Motorola nu a plusat la fel de mult ca giganţii din Shenzhen şi Seoul, punând pe RAZR un procesor Snapdragon 710 pe 10 nm, cu opt nuclee şi un Adreno 616. Memoria RAM are 6GB, iar stocarea vine cu 128GB.

Telefonul are două camere, un senzor principal de 16MP şi un senzor ToF (Time of Flight), care măsoară adâncimea fotografiilor. Pentru a realiza selfie-uri, utilizatorii vor trebui să folosească telefonul pliat, folosindu-se de display-ul de 2,7 inci pentru a vedea potenţialul rezultat.

Cum se traduc toate aceste cifre în utilizare? În mare parte, într-un telefon extrem de plăcut de utilizat. Pentru RAZR, Motorola s-a bazat pe nostalgie, oferind acelaşi sentiment satisfăcător de a închide telefonul după o convorbire (cu un ”clac” puternic), şi chiar un mod ”Retro”, care transformă telefonul în versiunea originală a RAZR-ului.

Nu am remarcat acele cute despre care toată lumea vorbeşte atunci când se aduc în discuţie telefoanele pliabile. Poate şi pentru că lumina nu a fost tocmai strălucită (aşa cum se poate vedea şi în video-ul de mai jos), şi nici telefoanele nu au fost folosite prea mult timp înainte să punem noi mâna pe ele.

Combinaţia aceasta de tehnologie în fază oarecum incipientă cu nostalgie face din Motorola RAZR un telefon extrem de interesant şi atrăgător. Mai ales pentru cine este dispus să ofere 1599 de euro, preţul oficial la care se va lansa telefonul în Europa.

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite