VIDEO Aparatul Samsung lansat în stratosferă cu ocazia evenimentului ”space selfie” a fost găsit în curtea unei femei din Michigan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Gratiot County Herald
Foto: Gratiot County Herald

Lansat în stratosferă săptămâna trecută cu scopul de a primi selfie-uri ale unor utilizatori, pseudo satelitul celor de la Samsung a fost găsit sămbătă în curtea unei familii din Michigan.

Într-un videoclip postat pe Facebook de Nancy Welke, o femeie din Gratiot County, Michigan, şi preluat de cei de la Daily Mail, poate fi văzut un aparat prăbuşit în curtea casei acesteia, cu sintagma Space Selfie înscrisă pe lateral. 

Acesta este de fapt pseudo satelitul lansat de Samsung în stratosferă din Dakota de Sud, care avea scopul de a oferi utilizatorilor şansa de a avea un SpaceSelfie pe propriul smartphone.

Aparatul a fost ataşat unui balon cu super-presiune, cu dimensiunile 10.5m x 18m, iar înăuntrul unei cutii înfăşurată în folie de aluminiu se aflau un Samsung Galaxy S10 5G şi două camere de filmat. Scopul acestei iniţiative a fost acela de a demonstra că telefonul 5G al celor de la Samsung este capabil să funcţioneze chiar şi în condiţii extrem de vitrege.

”Nu te plictiseşti niciodată la ferma Welke. Îi mulţumesc Domnului că nu erau caii afară şi că nu a lovit casa” spune Nancy Welke în videoclipul postat pe reţeaua de socializare, remarcând faptul că dispozitivul nu este complet stricat.

Samsung Space Selfie

Supermodelul Cara Delevingne este prima persoană al cărui selfie a ajuns în stratosferă, fiind proiectat pe ecranul terminalului Samsung Galaxy S10 5G refotografiat şi trimis înapoi pe pământ, în cadrul unui eveniment organizat la Londra, la mijlocul săptămânii trecute.

Notă: Samsung a menţionat că aterizarea aparatului a fost planificată şi efectuată mai repede decât arătau previziunile iniţiale, din cauza unor condiţii meteorologice nefavorabile, iar sarcina sa a fost îndeplinită cu succes.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite