Cum funcţionează aplicaţia care îţi va creşte semnificativ autonomia telefonului mobil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
telefon poza generic camera

Cercetătorii au creat o aplicaţie care poate creşte autonomia telefoanele şi tabletelor prin reglarea automată la nivel de pixel a luminozităţii.

Oamenii de ştiinţă din cadrul Universităţii Waterloo din Canada lucrează la o aplicaţie care încearcă să stoarcă un plus de autonomie din energia limitată a bateriilor care stau la baza device-urilor mobile.

Numită MultiDroid, aplicaţia promite să crească autonomia telefoanelor şi tabletelor cu Android care folosesc ecrane de tip OLED. Aceste ecrane se regăsesc pe multe dintre cele mai noi flagship-uri, inclusiv cele din seria Galaxy.

În funcţie de comportamentul utilizatorului şi de zonele de ecran necesare respectiv mai puţin importante la un anumit moment, aplicaţia reglează dinamic luminozitatea zonelor în funcţie de prioritatea acestora.

Spre exemplu, dacă atenţia utilizatorului este într-un anumit moment concentrată pe centrul ecranului, aplicaţia poate decide să reducă temporar luminozitatea zonelor laterale, obţinând astfel un consum mai redus de energie.

MultiDroid învaţă din obişnuinţele de utilizare ale posesorului şi creează profiluri personalizate pe care el poate aplica în funcţie de loc, timp sau aplicaţia activă.

Conform testelor realizate de cercetători, prin această metodă se poate obţine o reducere a consumului de energie situată undeva între 10% şi 25%.

Teoretic, în cel mai pesimist scenariu, un telefon care în mod normal ar avea o autonomie de 10 ore ar putea rezista încă o oră folosind această metodă.

Spre deosebire de ecranele LCD, unde caracteristicile imaginii se modifică la nivelul întregului ecran, tehnologia OLED face acest lucru la nivel de pixel. Acesta este şi emotivul pentru care cercetătorii au vizat acest tip de ecran.

Spre exemplu, dacă wallpaper-ul unui telefon cu ecran OLED este negru, pixelii vor fi stinşi şi nu vor consuma energie. De aceea, reducerea dinamică a luminozităţii pe care se bazează cercetătorii dă rezultate.

Deocamdată, aplicaţia MultiDroid se află în lucru şi nu este disponibilă pentru descărcare, neexistând încă o estimare pentru lansarea oficială.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite