soft21.ro - Salonul National de Software si Servicii - la Bucuresti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ANIS, IT&S Events Management impreuna cu asociatiile, organizatiile si institutiile partenere deschid astazi oficial lucrarile celei de-a doua editii a Salonului National de Software si Servicii

ANIS, IT&S Events Management impreuna cu asociatiile, organizatiile si institutiile partenere deschid astazi oficial lucrarile celei de-a doua editii a Salonului National de Software si Servicii soft21.ro, manifestare ce a avut loc in perioada 8-10 aprilie la Bucuresti, Marriott Grand Hotel. soft21.ro a beneficiat anul acesta de patronajul Comisiei Europene si de prezenta la deschidere a Excelentei Sale, seful delegatiei Comisiei Europene in Romania, domnul Jonathan Scheele. De asemenea, la deschidere au participat doamna Adriana Ticau, secretar de stat in Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, domnul Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei Parlamentare de IT&C si domnul Florin Talpes, presedinte ANIS. Referitor la acest eveniment, domnul Jonathan Scheele a declarat "Reprezentantii industriei de software, ai factorilor de decizie din structurile legislative si executive si ai mediului de afaceri sunt adunati cu totii aici pentru a discuta despre subiecte-cheie in industria de software din Romania, in contextul viitoarei ei aderari la UE. Forumul va aduce valoare adaugata, prin varietatea de teme dezbatute, indiferent daca acestea se refera la prezentarea produselor si serviciilor, cai de intarire a dialogului dintre sectorul IT si beneficiarii serviciilor, sau prin identificarea unei abordari specifice pentru problemele legate de aderarea Romaniei la UE si NATO." La deschiderea evenimentului au participat toate organizatiile si asociatiile partenere, factori de decizie, precum si reprezentanti ai companiilor participante. Timp de trei zile, industria de software si servicii a putut sa se adreseze organizatiilor din industria reala prin intermediul celor 20 de prezentari din cadrul Conferintelor. Au fost prezente peste 100 de companii romanesti din IT in partea de seminarii si la Conferinta Internationala de Outsorcing. SIVECO Romania la Conferinta internationala de outsourcing, asociata soft21.ro Incepand cu acest an, organizatorii soft21.ro, eveniment de marca a industriei romanesti de software si servicii, au decis construirea unei serii de manifestari asociate evenimentului principal. Unul dintre aceste evenimente este Conferinta internationala de outsourcing, organizata de CIPE - USAID Romania cu sprijinul ANIS si al celorlalte asociatii din Coalitia Tech 21. Prezenta SIVECO Romania la acest eveniment adresat companiilor romanesti cu preocupari in directia extinderii pe pietele straine este justificata de capabilitatile extinse si de bogata expertiza pe care compania o detine in domeniu. "Este de mentionat ca aproximativ jumatate din cifra de afaceri a companiei este realizata din export si ca lista proiectelor dezvoltate de SIVECO Romania pentru beneficiari internationali include nume de referinta precum ABB Belgia, Amano Belgia, HP Germania, Feldmann Media Group (Germania), Cesky Mobil (Cehia), Internet Driver (SUA), Lockheed Martin SUA, Nepenthes (Franta), Redmatch (Israel) si multi altii. in majoritatea lor, aceste colaborari au devenit parteneriate pe termen lung si in proiecte diverse - un astfel de exemplu este HP Germania sau Nepenthes Franta", declara in prezentarea sa domnul Bogdan Neacsu, Account Manager in cadrul SIVECO Romania. Alegerea SIVECO Romania ca partener de catre toti acesti beneficiari are la baza competentele extinse si numeroasele referinte pe care le detinem in domeniul serviciilor orientate catre proiectare - analiza orientata pe obiect (OAA), modelarea de date, programarea orientata pe obiect (OOP), in special in C++ si Java, programarea web, programarea procedurala si non-procedurala in variate limbaje de programare, proiectarea orientata pe obiect, proiectarea orientata pe date, proiectarea interfetelor de utilizator, proiectarea de baze de date relationale si ne-relationale, proiectarea si dezvoltarea de aplicatii n-tier, utilizarea de instrumente Oracle, inclusiv programare SQL, Oracle Designer, Oracle Forms. De asemenea, permanenta grija pentru calitate manifestata de catre SIVECO Romania, validata de catre una dintre cele mai exigente organizatii internationale de certificare - AFAQ ASCERT, reprezinta un element important pe care il au in vedere partenerii externi.

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite