Smartphone-urile cuceresc SUA şi lumea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Smartphones în Statele Unite
Smartphones în Statele Unite

Un român prezice data când smartphone-urile vor avea cota de 80% din piaţa telefoniei mobile din Statele Unite.  Nu va fi anul acesta totuşi.

Smartphone-urile, în româneşte "telefoane inteligente", au făcut parte din piaţa telefoniei mobile de ceva vreme. Era un segment foarte mic şi specializat, dedicat mai ales pieţei de business (fiind scumpe pentru consumatorul obişnuit). Exponentele principale veneau de la Research în Motion prin "Blackberry" (care în 2006 avea 70% din piaţa mondială de smartphone-uri), de la Palm prin "Treo" şi "iPaq", de la Nokia prin "Communicator". 

  

  

 Odată cu lansarea pe piaţă a smartphone-ul "iPhone" de la Apple în 2007 segmentul de piaţă al smartphone-urilor a explodat. A crescut exponenţial de la an la an (în 2006 livrările de smartphones erau în jur de 64 milioane mondial, în 2012 au fost de peste 700 milioane unităţi). 

 "iPhone" de la Apple, "Galaxy"-"Note" de la Samsung, "Droid"-"One" de la HTC, "Droid RAZR" de la Motorola, "Lumia" de la Nokia, "Optimus" de la LG, "Nexus" de la Google sunt azi mărci binecunoscute. "Blackberry" de la RIM şi cele de la compania Palm au rămas în urmă, au pierdut o bună parte din piaţă. 

  

 Astăzi, peste 50% din piaţă americană este dominată de smartphones (de fapt, acest procentaj a fost atins în Octombrie 2012). Asta în doar 5 ani de zile. 

  

 Horace Dediu, un cunoscut analist româno-american al pieţei de telefonie mobilă (născut în România, emigrat în America, cu domiciliul actual în Finlanda şi fost angajat al Nokia)  care scrie pe site-ul Asymco.com (al cărui fondator este), face cunoscută predicţia sa referitoare la piaţa americană de smartphones şi care, spune el, va atinge 80% în August 2014. 

US_smartphone_prediction_2014

 El a mai făcut o predicţie asemănătoare referitor la data când piaţă americană va atinge 50% (predicţia lui a undeva spre sfârşitul lui August 2012 iar piaţă a ajuns acolo în Octombrie 2012). 

  

 Analizele lui Horace Dediu, care are un MBA de la Harvard şi  Master în Computer Engineering de la Tufts University, sunt preluate de site-uri importante de tehnologie şi generaliste ca Business Insider, Fortune, Seekingalpha, Networkworld, Harward Business Review, The Guardian. Fortune l-a declarat chiar "regele analizelor Apple", refereindu-se la faptul că Horace este unul din cei mai cunoscuţi analişti Apple din lume (şi a ceea ce face Apple cu iphone pe piaţa mobilă). 

  

 Mai jos este un interviu cu el în 2011 în care vorbeşte de piaţa mobilă mondială. 

Prin Asymco, Horace a iniţiat şi o conferinţa numită Asymconf care anul acesta va avea loc în 30 Ianuarie în San Jose (California).

Sursa: Asymco

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite