5 lucruri esenţiale despre telefoane: funcţiile futuriste ale Samsung Galaxy S4 sau sunetul HTC One nu le fac mai bune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
HTC One şi Samsung Galaxy S4 sunt smartphone-urile momentului. FOTO Captură/Versus IO
HTC One şi Samsung Galaxy S4 sunt smartphone-urile momentului. FOTO Captură/Versus IO

Anul 2013 nu duce lipsă de smartphone-uri de calitatea, de la Samsung Galaxy S4 la HTC One şi Xperia Z, dar acestea vin şi cu funcţii care sunt prea puţin utile sau nefolosite de mulţi utilizatori. Care sunt, însă, cele 5 funcţii care intră fără probleme în categoria „lucruri de care nu ai nevoie“?

În linii mari, atât HTC One are doar de 4 megapixeli), interfeţe proprii şi mult marketing în spate. Acestea sunt şi cu funcţii de care, în foarte multe cazuri, nu ai nevoie. „Time“ le numeşte şi spune de ce este prea mult interes pentru puţin.

1. Mai mulţi megapixeli nu este neapărat mai bine

Aici, HTC One merită lăudat, cu 4 megapixeli se descurcă foarte bine. Alţi competitori au trecut deja la 13 megapixeli, pe când standardul anului 2012 - de la iPhone 5 la vedeta Lumia 920 - a fost de 8 megapixeli. Apple a demonstrat de câteva ori că şi camerele cu mai puţini megapixeli fac poze chiar mai bune decât cele ultra dotate, iar acum HTC. „Ceea ce face camera unui smartphone bună este combinaţia dintre un senzor foarte bun şi o aplicaţie potrivită pentru camera în cauză care aranjează lucrurile în fundal pentru a-ţi oferi cea mai bună poză“, scrie K.T. Bradford pentru „Time“.

2. Funcţiile numeroase pentru cameră nu o fac mai bună

Funcţiile sunt la modă pentru camerele foto, o modă care a început în urmă cu câţiva ani şi foarte prezentă pe terminalele Sony. Acum, Samsung şi LG duc moda mai departe, dar nici HTC sau Sony nu sunt producători mai străini de situaţie. HTC Zoe, care produce videoclipuri scurte, şi modul dual camera de la LG sau Samsung sunt ultimele exemple. Iar filmarea 1080p (full HD) nu aduce nimic bun, dacă nu este văzută pe un ecran similar.

Ce este de făcut? „Căutaţi îmbunătăţiri reale care vor face pozele mai bune. Smartphone-urile de vârf care au senzori rapizi (f/2.0 sau mai mică) vor livra rezultate mai bune, dar nu sunt de evitat nici aplicaţiile care îţi permit să schimbi expunerea sau balanţa de alb“, se mai arată în articolul citat.

3. îmbunătăţiri audio pe care să le auzi, nu să le vezi

Partea audio, ca şi cea foto, este îndelung lăudată de toţi producătorii. Cel mai bine s-a descurcat HTC care şi-a asigurat prezenţa pe dispozitivele sale a Beats Audio. Totuşi, se pare că nu este nici acesta un pas prea mare în faţă, Beats Audio fiind doar un mod prin care poţi rafina calitatea, ceea ce înseamnă că din fabrică nu va fi perfect. Samsung s-a descurcat bine la acest capitol, încă din vremea Galaxy S.

O săptămână cu Samsung Galaxy S4: a doua zi - ecran, sistem de operare şi interfaţă

4. Funcţii care funcţionează doar pe acelaşi tip de telefon (sau de la acelaşi producător)

Aici trebuie menţionată funcţia Group Play de la Samsung care îţi permite să faci foarte multe împreună cu prietenii. Dacă prietenii au un Samsung Galaxy S4 sau unul dintre modelele noi. Practic, producătorii nu se iubesc între ei, iar smartphone-urile nici atât. Mai există aplicaţii terţe care să permite o anumită interacţiune cu alte dispozitive, dar direct din cutie telefoanele nu sunt foarte sociabile între ele.

Ediţie specială "T3ch în 3" - lansarea Samsung Galaxy S4 în România

5. Gesturi futuriste care nu oferă prea mult control real asupra telefonului

Ideea din spatele acestor gesturi implementate de Samsung încă din vremea Galaxy S3 şi preluate de Samsung Galaxy S4 este că îţi permit un alt tip de control, mai avansat, asupra telefonului. În plus, ar trebui să-ţi simplifice mult interacţiunea. Nu prea se întâmplă asta, pentru că sunt esenţiali şi alţi factori: ai nevoie de lumină, trebuie să îţi permiţi să nu stai prea departe de o priză şi să ai multă răbdarea până reuşeşti să te înveţi cu noile funcţii.

Sfatul autorului articolului citat pentru cei care doresc să-şi cumpere un smartphone nou este să nu ia ceea ce pare mai avansat, ci ceea ce oferă cel mai mult pentru banii investiţi. „[...] ce este important la un smartphone: design plăcut, display bun, autonomie ridicată şi funcţii software care se potrivesc cu ceea ce faci tu cu un telefon“.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul. 

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite