Samsung Galaxy Note10+, perla coroanei [TECH REVIEW]

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adrian Pogîngeanu
FOTO Adrian Pogîngeanu

Pentru mine şi pentru alţi ”muncitori în tehnologie”, dar şi pentru milioanele de utilizatori, Samsung Galaxy Note 10+ a fost cel mai complet smartphone cu Android în 2019.

GALERIE FOTO

Divizarea unui smartphone de referinţă la nivel global a fost o lovitură care i-a buimăcit pe mulţi. Ultima dată s-a întâmplat asta în 2014, cu Samsung Galaxy Note 4 şi Note Galaxy Edge. După 5 ani, Samsung a revenit cu două modele Note. Pentru mine şi alţi pasionaţi, din cele două, doar unul contează. Şi o să explic. De-a lungul timpului, seria Samsung Note s-a remarcat prin câteva caracteristici-cheie: cel mai mare ecran cu cea mai mare rezoluţie, celebrul S PEN sau stylus, cel mai performant hardware (procesor, memorie RAM, stocare).

Scriu acest review târziu. Avantajul e că între timp Samsung a mai lansat un Note 10, seria Lite. Sunt trei acum, de fapt 5, dacă adaugi variantele 5G şi numărătoarea continuă.

Închei aici paranteza şi vă spun că singurul Note care contează cu adevărat în 2019 e 10+. Sigur, puteţi să mă contraziceţi, s-au vândut milioane de exemplare din celălalt model. Şi din seria A s-au vândut milioane, poate mai mult, numărul de unităţi nu e un argument.

O introducere cam lungă, despre o dispută care probabil nu mai e de actualitate. Sau e?

Cum e Samsung Galaxy Note 10+? E splendid, nu exagerez cu nimic. Ecranul uriaş, Dynamic AMOLED cu diagonală de 6.8 inci, rezoluţie 1440 x 3040p, raport 20:9, fără margini, pe care apare doar camera, e cel mai frumos posibil. Doar iPhone 11 Pro Max mai are un ecran atât de frumos şi e tot de la Samsung. Pe cât  de mare e Note 10+, pe atât e de subţire, doar 7.9 mm şi relativ uşor, 196 de grame. Prin comparaţie, Note 9, modelul din anul 2018, are o grosime de 8.8 mm, o diagonală de 6.4 inci şi o greutate de 201 grame. Şi e acoperit pe ambele părţi cu Corning Gorilla Glass 6, dar nu te baza pe asta, ţine bine de el.

Spatele strălucitor, cu reflexii în toate culorile, Aura Glow, nu-mi place deloc. Aura Black it's definitely me. Partea bună e că-l acoperi cu o husă şi nu mai contează. O husă e necesară dacă nu vrei să-l zgârii şi să-l umpli de amprente. De altfel, Samsung are suficiente huse interesante în portofoliu, pe asta am probat-o la magazinul lor din Londra.

Samsung Galaxy Note 10+ husa FOTO Adrian Pogîngeanu

Cum se mişcă? Fix aşa cum arată, doar că sunt necesare câteva modificări. Samsung Note 10+ vine cu nişte setări grafice orientate către aspect, nu către performanţă. Dar, cu câteva schimbări în Developer Mode şi extra, îl poţi transforma într-o rachetă.

Acum să vă spun ceva şi despre specificaţii pentru modelul testat, SM-975F: procesor Exynos 9825, placă grafică Mali-G76 MP12, memorie RAM 12 GB, stocare 256 GB, sistem de operare Android 9.0. Partea de conectivitate e asigurată de Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/ax (dual-band, Wi-Fi Direct, hotspot),Bluetooth 5.0 (A2DP, LE, aptX), poziţionare (A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO), NFC, USB Tip-C 1.0. La cestea se adaugă: senzor de amprentă ultrasonic sub ecran, Samsung DeX, asistentul inteligent Bixby. Samsung Note 10+ vine cu o baterie de 4300 mAh, încărcare rapidă la 45W, încărcare wireless la 15W şi poate să încarce wireless un alt dispozitiv la 9W.

Dacă tot am ajuns la baterie şi încărcare, nu pot să nu amintesc despre faptul că încărcătorul de 45W nu se află în pachet (e unul de 25 W), ci se cumpără separat pentru 50 de dolari sau euro. Salutari de la Apple! Cineva de la Sammobile a făcut un test comparativ de încărcare şi vezi aici care e concluzia. Şi oricum, cu încărcătorul din cutie se încarcă până la 60% în 30 de minute.

Cum e bateria totuşi, te ţine o zi de dimineaţă până seara? Poate, depinde cât îl foloseşti. Eu apreciez valoarea SOT (screen on time - ecran aprins) la 6 ore şi jumătate. Vezi aici şi aici alte opinii despre baterie. În ansamblu cred că bateria asigură o autonomie decentă.

Samsung Galaxy Note 10+ FOTO Adrian Pogîngeanu

Foto-Video

Pe spatele lui Note 10+ avem un ansamblu de 3 camere, în continuare vei vedea 3 imagini cu acelaşi subiect care exemplifică distanţa focală şi unghiul de cuprindere rezultat, pentru fiecare dintre ele :

- una ultrawide (12 mm) de 16 MP, f/2.2, cu Super Steady video

Lipsa focalizării automate te poate limita uneori, dar distanţa focală şi modul în care a reuşit Samsung să rezolve deformarea imaginii îi situează pe sud-coreeni peste concurenţă. Da, pentru mulţi dintre cei care au testat-o, această cameră e cea mai bună de pe piaţă. O altă chestie grozavă e că şi poţi filma cu ea.

FOTO cu Samsung Galaxy Note 10+ cele trei camere

- una wide (27mm) de 12 MP, f/1.5-2.4, cu focalizare Dual Pixel PDAF şi stabilizare optică OIS.

Cu camera wide poţi obţine fotografii excelente, cu o gamă dinamică impresionantă şi o mulţime de detalii. Diafragma variabilă (f1.5 - f/2.4) ajută în scenele cu lumină din belşug. Culorile sunt naturale, curate.

FOTO cu Samsung Galaxy Note 10+ cele trei camere

   - una tele (52 mm) de 12 MP, f/2.1, cu focalizare Dual Pixel PDAF,stabilizare optică OIS.

Calitatea imaginii e apropiată de cea a camerei  wide, cu ceva mai puţine detalii. Gama dinamică e în continuare foarte bună, detaliile sunt bune şi culorile, atractive.

FOTO cu Samsung Galaxy Note 10+ cele trei camere

Am făcut o mulţime de fotografii în ţară şi în străinătate cu Samsung Galaxy Note 10+, vezi o galerie extinsă, cu imagini neprelucrate, AICI. Mai jos, podul Most SNP şi restaurantul UFO din Bratislava, Slovacia.

Samsung Galaxy Note 10+ fotografii test cameră

Fotografiile de noapte sunt un capitol distinct, rezultatele variază între foarte bun, bun şi mediocru uneori. Night Mode ajută pe alocuri, dar nu întotdeauna. Pentru imagini reuşite încearcă ambele moduri Photo şi Night Mode, uneori unul dă rezultate mai bune, alteori celălalt. 

Samsung Galaxy Note 10+ fotografii test cameră

Camera de selfie, wide (26 mm) şi 10 MP, f/2.2, cu focalizare Dual Pixel PDAF. Mi-am făcut câteva fotografii selfie,  prea puţine ca să fac aprecieri asupra acestei camere, de aceea vezi AICI un review extins.

Meniul camerei arată aşa (foto jos). În modul Pro, destinat avansaţilor, ai ocazia să-ţi testezi cunoştinţele de fotografie cu setări manuale. 

Samsung Note10+ camera

Pe partea de video, Note10+ filmează: 2160p@30/60fps, 1080p@30/60/240fps, 720p@960fps, HDR10+. Are înregistrare dual-video, sunet stereo şi stabilizare gyro-EIS & OIS.

Pe domnul din imagine l-am surprins cântând la pian, după prânz, în octombrie 2019, în staţia St. Pancras International din Londra. 

Şi o filmare de noapte în magazinul Samsung King's Cross din Londra, la petrecerea Space Selfie.

Să vizionezi conţinut 4K e o provocare pe unele computere sau terminale smartphone. Dacă nu merge sau merge sacadat, trebuie să laşi videoclipurile să se încarce şi asta durează. 

O concluzie scurtă despre partea de foto-video. Samsung Note 10+ integrează toate calităţile necesare unui amator de fotografie şi filmare cu telefonul inteligent. Sunt alte terminale smartphone care fac mai bine zoom sau fotografii de noapte, dar în ansamblu Note 10+ e mai bun. 

Autentificarea biometrică, cu amprentă sau cea cu faţa, merge foarte bine. Cu amprenta e ceva mai încet, dar neaşteptat de exact, ţinând cont că a funcţionat şi pe întuneric.

În 2019, S Pen vine cu accelerometru şi giroscop şi cu câteva funcţii în plus, pe care personal nu le găsesc foarte atrăgătoare: ”telecomandă” pentru selfie şi navigat în meniul camerei. Nu mă văd pe stradă ”dirijând” telefonul cu SPen-ul, dar funcţiile clasice sunt în continuare extrem de utile.

Teste benchmark, stânga Antutu, dreapta 3D Mark (Sling Shot Extreme).

Samsung Galaxy Note10+ teste benchmark

Şi în Geekbench a scos 823 pe single-core şi 2329 pe multi-core. Deşi valorile din testele sintetice nu-l clasează în top 5 smartphone pe final de 2019, în gaming, cu setările ”high” totul a mers perfect.

Samsung Galaxy Note 10+ gaming COD

Pentru că înainte să termin acest review mi-a trecut prin mână şi Galaxy Fold, am fost tentat să schimb titlul articolului, până la urmă n-am facut-o. Pentru că deşi Galaxy Fold e extrordinar, e totuşi la început din multe puncte de vedere. Note e o certitudine, un smartphone de succes îndelung testat.

Sunt un fan al seriei Galaxy Note şi când unul dintre prieteni şi-a cumpărat Samsung Note 10+ am fost deopotrivă încântat şi invidios. Deşi Samsung Galaxy Note 2 n-a fost primul meu smartphone, ci al treilea, a rămas prima mea dragoste. Utilizez şi în prezent un smartphone Samsung Note 9, pe lângă un Blackberry şi un Huawei, dar l-aş schimba mâine cu un Samsung Note 10+ 5G. 

Când am scris asta, am vărsat cafeaua pe birou, semn că Note 9 s-a supărat, hihi! Câteva minute mai târziu a venit şi update la Android 10, să mai zici că nu te ascultă nimeni sau că n-are efect critica.

Probabil sunt câteva puncte pe care nu le-am atins sau le-am redat insuficient în acest review, dar în final pot spune că Samsung Note 10+ este ”the right one” şi că îşi merită banii, deşi preţul îl face să nu fie pentru oricine. La momentul în care închei acest review, Samsung Galaxy Note 10+ costă circa 4600 de lei, iar varianta 5G,  5500 de lei.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite