Orange a fost amendată. Compania din România nu şi-a informat clienţii că pot renunţa la contracte

Orange a fost amendată. Compania din România nu şi-a informat clienţii că pot renunţa la contracte

Orange va avea de plătit câteva mii de lei. FOTO Wikimedia Commons

Orange România, cel mai mare operator telecom de pe piaţa din România, a fost amendat pentru că nu le-a comunicat clienţilor săi că pot denunţa unilateral contractul. Odată cu sancţionarea, operatorul trebuie să-şi informeze clienţii cu privire la aceste prevederi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a desfăşurat o investigaţie prin care a descoperit că furnizorul de servicii de comunicaţii nu le-a transmis clienţilor că pot încheia prin telefon un contract. ANCOM s-a sesizat cu privire la acest fapt în urma unor sesizări primite din partea utilizatorilor. 

Clienţii au voie în termen de 14 zile lucrătoare să denunţe contractul în cauză care acoperă furnizarea serviciului de acces la Internet prin intermediul unui modem portabil, se arată în comunicatul oficial ANCOM.

În urma analizării documentelor şi a convorbirilor telefonice purtate de petenţi cu reprezentanţii Orange România, ANCOM a constatat că acordul de voinţă al abonaţilor a fost obţinut la telefon, contractul fiind astfel unul încheiat prin mijloace de comunicaţie la distanţă. Amenda pe care Orange România o va avea de plătit se ridică la suma de 20.000 lei.

ANCOM a dispus şi anumite măsuri pe care trebuie să le ia operatorul, şi anume identificarea tuturor abonaţilor care au încheiat contracte în condiţii similare şi care au reclamat Orange modalitatea de încheiere a contractului şi transmiterea către aceştia, în scris, a informaţiilor referitoare la dreptul de denunţare unilaterală.

Întrucât încheierea contractelor prin mijloace de comunicaţie la distanţă – telefon sau internet – a devenit o practică tot mai răspândită, ANCOM atrage atenţia utilizatorilor ca trebuie să solicite informaţii detaliate despre ofertele prezentate şi să fie conştienţi de faptul că acordul exprimat telefonic sau prin intermediul internetului este suficient pentru ca un contract să fie considerat valabil încheiat, cu aceeaşi valoare juridică cu unul scris.

Hai să discutăm pe pagina de Facebook a „Tech Adevărul“

Află mai multe despre Orange:

INTERVIU Cum e viitorul pentru Orange? „Îţi imaginezi? Să trimiţi SMS cu camera foto! Mâine o vei face cu televizorul“

Vodafone, Orange şi ceilalţi operatori din România au oficial licenţe 4G. Din 2014, internetului mobil trece la noua viteză

Microsoft şi Orange, parteneriat inovator în România: „colţ Windows“ cu produse

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările