OnePlus pregăteşte o linie de dispozitive mai ieftine pentru Europa şi India

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CEO-ul Pete Lau a anunţat oficial faptul că OnePlus lucrează la ”o linie de smartphone-uri mai ieftine”, care însă va aduce în continuare ”o experienţă premium, de flagship”.

Zvonurile au curs în ultimele luni cu privire la un eventual device cu un preţ accesibil al celor de la OnePlus, iar CEO-ul chinezilor, Pete Lau, le-a confirmat într-o postare pe blog. Se pare că primul telefon din această gamă ar urma să se numească OnePlus Z sau OnePlus Nord, iar în privinţa specificaţiilor, se vorbeşte despre un procesor Snapdragon 765G şi un ecran de 90Hz.

Anunţul celor de la OnePlus nu confirmă însă decât aria de lansare a noilor dispozitive mid-range: Europa şi India sunt primele în care acestea îşi vor face apariţia. ”Vom aduce telefoane la un preţ mai accesibil şi în America de Nord, în viitorul apropiat”, notează Lau.

În încheiere, Lau a lăsat un cont de Instagram, denumit OnePlusLiteZThing, o referire la diferitele nume sub care s-a zvonit că va apărea primul smartphone din noua serie, unde ar urma să fie postate mai multe informaţii cu privire la noua gamă de device-uri. Preţul lui OnePlusZ / OnePlus Lite/ OnePlus Nord este aşteptat să fie de aproximativ 400 de euro.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite