Articol publicitar

NOU în România - cu​ ce performanţe vine iPhone 13

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
iPhone 13

Dacă deţii deja iPhone 12 sau eşti fan a tot ceea ce înseamnă tehnologie Apple, acest material e pentru tine. Dacă nu ai aflat deja, iPhone 13 şi-a inaugurat intrarea pe piaţa globală în data de 14 septembrie. Întregul eveniment a avut loc online, iar mulţi dintre cei care au avut plăcerea să surprindă sau să vizioneze transmisia sunt deja nerăbdători să facă cunoştinţă cu noua lansare.

În prezent, seria modelelor din colecţia iPhone 13 este disponibilă la o parte din vânzătorii autorizaţi de tehnologie, însă majoritatea oferă doar opţiunea de a solicita la precomandă versiunile clasice sau cele de top, ce urmează a fi introduse fizic pe piaţă, cât de curând.

IPhone nu ezită să surprindă cu fiecare lansare printr-un design mai fiabil, dar şi proprietăţi care te ţin cu sufletul la gură. Pe parcursul ultimilor ani, producătorii s-au axat asupra unor performanţe mai bune, pe care să le poată oferi sub un design carismatic. De la camere performante ce pot fotografia cu precizie, chiar şi peisajele întunecate sau să detecteze trăsăturile faciale la un nivel cât mai apropiate de realitate, până la o baterie de care să te bucuri ore în şir fără grija descărcării rapide. Acestea sunt desigur, doar o parte din caracteristicile care ne-au atras atenţia când vine vorba de performanţele oferite de brand.

Oricine îşi doreşte un smartphone performant şi, alegând un iPhone, fanii consideră că nu vei da greş. Dar înainte de a lua o decizie şi de a alege noul model, iată tot ce trebuie să ştii despre noua lansare.

iPhone 13 în România - când se lansează?

Dincolo de specificaţiile tehnice ce se vor afla sub carcasele iPhone 13 şi care fac furori în jurul lumii, în prezent, la nivel teoretic, toată lumea aşteaptă cu nerăbdare să descopere modelele şi fizic şi să le pună în teste. Iar dacă eşti fan Apple, cu siguranţă eşti curios să afli în mod precis când se vor lansa noile smartphone-uri în mod oficial, pe piaţa din România.

Modelele au fost anunţate că vor intra pe piaţă cât de curând şi că vor putea fi achiziţionate direct şi imediat, din magazinele fizice şi cele online, începând cu data aproximativă de 24 septembrie. Primul smartphone din această serie care va sparge gheaţa va fi bineînţeles, varianta clasică şi standardizată de iPhone 13.

Însă, asta nu înseamnă că, dacă-ţi doreşti iPhone 13, trebuie să aştepţi până atunci. Începând cu data de 17 septembrie, întreaga colecţie de iPhone 13 a intrat pe piaţă cu disponibilitate la precomandă, ceea ce înseamnă că-ţi poţi comanda chiar acum unul dintre noile modele şi să fii primul care îl va primi în mod oficial în momentul în care acesta va fi introdus pe piaţă. Le găseşti pe toate la evoMAG, cu posibilitatea de a le analiza performanţele în detaliu şi să descoperi ce telefon nou, de ultimă generaţie, ţi se potriveşte cel mai bine.

Cu ce diferă iPhone 13 faţă de iPhone 12?

Acum aproximativ un an a avut loc lansarea iPhone 12, lucru pe care cu siguranţă l-ai luat la cunoştinţă. Dacă ai achiziţionat atunci unul dintre modelele iPhone 12 de care te bucuri şi astăzi pe deplin, cu siguranţă te vei întreba dacă merită să investeşti şi în iPhone 13, mai ales dacă bugetul nu reprezintă o problemă şi vrei să faci un upgrade. Sau poate îţi pui întrebarea dacă se merită să optezi pentru un model mai vechi deja disponibil pe piaţă, fie să comanzi/aştepţi lansarea unui nou model.

Unele informaţii zic că noua linie va avea aproximativ acelaşi preţ de lansare pe care le-a avut şi iPhone 12, noua linie de modele fiind de fapt o variantă uşor îmbunătăţită. Ca de exemplu, producătorii au anunţat că iPhone 13 va avea o baterie LI-On mai mare, deci o autonomie mai bună cu până la aproximativ 2 ore mai mult faţă de modelele vechi.

Dacă mărimea telefonului şi a ecranului este un aspect important pentru tine, ar trebui să ştii că iPhone 13 îşi va păstra linia de dimensiuni prezentă şi în cazul modelelor iPhone 12. Asta înseamnă că-ţi vei putea alege în continuare un smartphone iPhone cu ecran de 5.4”, 6.1”, respectiv 6.7”. Se spune însă că, s-au făcut modificări în ceea ce priveşte reducerea fantei superioare dispusă pe ecran şi a marginilor adiacente cu până la 20% astfel încât, noile modele, vor beneficia de un ecran cu o vizibilitate mai generoasă şi mai bine optimizată.

Vor fi disponibile o varietate largă de culori pentru ca telefonul să satisfacă nevoile tuturor în materie de paletă cromatică. Gamele de bază vor fi disponibile în 5 nuanţe, iar cele PRO, în patru culori. O inovaţie ar putea fi reprezentată şi de senzorul biometric care ar oferi o securitate mai bună, în mai mulţi paşi, pentru toţi utilizatorii.

Îmbunătăţiri vor exista şi în ceea ce priveşte camerele foto unde, Apple prevede modelul iPhone 13 cu un suport de camere proeminent faţă de vechile modele, cât şi cu o sticlă din safir ce ar trebui să protejeze camera mai eficient, de murdărie, zgârieturi şi posibile şocuri. Însă, numărul şi tipul camerelor va fi la fel cu cele disponibile pe iPhone 12. Un plus este funcţia cinematică ce va oferi posibilitatea de a focusa în timp real diferite elemente fără a fi necesar să opreşti camera şi să reiei procesul de la zero. Desigur această funcţie nu e pe deplin inovatoare, multe smartphone-uri având această funcţie de ceva vreme, inclusiv varianta iPhone 12 Pro Max.

Îmbunătăţiri vor fi disponibile la partea de memorie internă, ce poate fi un aspect important ţinând cont că, ultimele modele de iPhone şi nu numai, nu permit extinderea prin intermediul unui card SD. Dacă vrei un iPhone cu o memorie internă mai generoasă pentru toate fişierele tale, vei găsi modele de iPhone 13 începând de la 128 GB memorie flash şi până la 1000 GB în cazul modelelor Pro şi Pro Max, pe când în cazul iPhone 12 aveai posibilitatea de a găsi inclusiv modelul cu 64 GB şi maxim 512 GB.

Astfel, putem remarca comparaţiile între cele două modele de iPhone şi putem afirma în mod cert că, iPhone 13 reprezintă o variantă îmbunătăţită de iPhone 12. Iar dacă doreşti să beneficiezi de ultima tehnologie, în mod cert noul model este pentru tine.

Trebuie să ştii totodată că, nici unul din modelele din seria iPhone 13 cu a15 bionic nu revine la pachetele de odinioară unde, se regăseau smartphone-urile propriu-zis alături de încărcător. Vei beneficia aşadar doar de cablul USB-C, care va permite o reîncărcare rapidă a bateriei, în timp util. Nu lipseşte nici conexiunea de tip 5G.

Ce performanţe noi te aşteaptă la modelele iPhone 13 Max şi Max Pro?

La fel ca şi în cazul iPhone 12, cele mai ample performanţe vor fi bineînţeles, în cazul modelelor de elită precum versiunile Max şi Max Pro. Acestea vor avea bineînţeles un cost pe măsură, mai ridicat decât versiunile clasice însă, atunci când îţi doreşti cele mai noi şi cele mai bune caracteristici, poate fi un compromis ideal.

Modelele Pro vor fi disponibile în variantele cu diagonala ecranului de 6.1”, respectiv 6.7”, prevăzute cu tehnologie Super Retina XDR OLED, care te vor ajuta să distingi cu atenţie detaliile cele mai mărunte, atât atunci când vei dori să captezi o serie de experienţe, cât şi atunci când vei iniţia conversaţii cu cei dragi sau vei viziona o serie de materiale multimedia. Vei putea opta de asemenea pentru un smartphone care să corespundă din punct de vedere al memoriei flash, la toate nevoile tale unde, putem vorbi de o capacitate internă de stocare cuprinsă între 128 GB şi 512 GB, dar şi 1TB pentru variantele extra.

Toate modelele PRO vor fi prevăzute cu sistem triplu de camere principale a câte 12 MP fiecare, iar pe faţă vei regăsi o altă cameră de 12 MP cu senzor biometric ce permite inclusiv deblocarea ecranului prin recunoaştere facială şi lipsa nevoii de a utiliza amprenta. Totuşi, această funcţie nu va lipsi de la ambele modele, ţinând cont de condiţiile de siguranţă actuale în contextul pandemiei.

Mai prejos nu este nici iPhone 13 Pro Max care, va impresiona prin ecranul de 6.7” şi o cameră quad cu aceleaşi proprietăţi prezente şi în cazul versiunii PRO. Vorbim şi aici de o varietate de culori, respectiv performanţe pe alese, precum memoria internă la care poţi alege o memorie suficientă de care să te bucuri fără niciun fel de griji.

Prezent în cazul acestor telefoane va fi şi procesorul hexa core asociat cu Apple A15 Bionic faţă de Apple A 14 disponibil pe iPhone 12.

De ce să alegi iPhone 13?

Noile modele de iPhone 13 disponibile la precomandă vin cu câteva noi îmbunătăţiri faţă de modelul lansat la sfârşitul anului trecut. Însă, dat fiind că noul model nu vine cu performanţe ieşite din comun faţă de alte modele, foarte multe persoane ar putea considera această achiziţie drept nefiind una indispensabilă. Totuşi, există câteva motive pentru care merită să-i dai o şansă şi pe care le vom menţiona în cele ce urmează.

Îţi doreşti să fii în tendinţe?

Această afirmaţie se potriveşte în special cu tinerii care nu ezită nicio ocazie să se impună în cercul de oameni şi prieteni din care fac parte. În mod cert având la dispoziţie cel mai nou smartphone lansat de pe piaţă şi una dintre cele mai consacrate mărci din toate timpurile, cu siguranţă vei reuşi să atragi atenţia.

Desigur, nu contează că te regăseşti în categoria tinerilor sau în cea a adulţilor ce tind către vârsta a doua. Atâta timp cât ai nevoie de un nou telefon inteligent care să-ţi vină în ajutor la toate momentele de relaxare sau atunci când ai nevoie de un asistent smart, iPhone 13 cu a15 bionic,  dual sim poate fi exact investiţia pe care ţi-o doreai.

Vrei să dispui de o baterie cu o autonomie mai bună?

Dacă te-ai săturat să ai grija bateriei externe, cu siguranţă autonomia sporită faţă de modelele anterioare şi alte tipuri de smartphone va prezenta un adevărat interes pentru tine. O autonomie mai bună te va ajuta să te bucuri de telefonul ales o perioadă de timp mult mai ridicată, ceea ce înseamnă că îl vei putea purta cu plăcere cu tine, atunci când mergi la birou, când ieşi cu prietenii sau atunci când călătoreşti.

Vei beneficia de mai multe ore în care vei putea să urmăreşti o serie de filme sau seriale, de ore nenumărate în care vei putea să redai piesele favorite, cât şi de momente nenumărate în care îţi vei putea să menţii legătura cu toate rudele şi prietenii, prin intermediul apelurilor video.

Vrei un smartphone care să-ţi ofere mai multă siguranţă cibernetică şi nu numai?

Chiar dacă tehnologia ne oferă numeroase avantaje, tot mai multe persoane se confruntă cu probleme ale siguranţei cibernetice, atunci când vine vorba de accesul în online. Desigur, şansele ca tu să ai de suferit în acest mod sunt foarte reduse. Dar este ştiut că prevenţia este cel mai bun lucru pe care l-ai putea face vreodată.

Dispozitivele Apple sunt renumite pentru siguranţa pe care acestea o oferă, atât online, cât şi offline. Iată, îţi aducem aminte că noul iPhone 13 a15 bionic processor dispune de funcţie biometrică de conectare, conectare cu amprentă şi cu numai, astfel încât utilizarea dispozitivului să fie pe deplin personală. În acelaşi timp, nu lipseşte şi securitatea integrată în sistem care va preveni să iei contact cu o serie de viruşi ce ţi-ar putea afecta siguranţa atât la nivel profesional, cât şi personal. Dacă dispui inclusiv de conturi la bancă pe care le gestionezi prin intermediul aplicaţiilor prezente pe telefon, dar şi dacă realizezi tranzacţii online variate, siguranţa oferită de smartphone-urile Apple este exact ce ai nevoie. Nu omitem nici siguranţa şi uşurinţa cu care poţi recupera un astfel de telefon în cazul unor incidente neplăcute precum furturile.

Aşadar, eşti în căutarea unui smartphone de ultimă generaţie, dar nu ştii ce să alegi? Fie că eşti utilizator consacrat de iPhone, fie că doreşti să faci o schimbare şi să încerci un nou sistem de operare, iPhone 13 ar putea fi alegerea perfectă.

Descoperă chiar acum modelele disponibile la precomandă, direct pe site-ul nostru!

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite