Microsoft România: Windows Phone este pe locul doi în ţară, depăşind Apple

Microsoft România: Windows Phone este pe locul doi în ţară, depăşind Apple

Nokia devine Microsoft Mobile FOTO Adevărul

Microsoft România a anunţat oficial tranzacţia prin care divizia globală cumpără Nokia, dar şi o altă informaţie interesantă pe cale oficială. Windows Phone e platforma cu numărul doi din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit comunicatului remis de Microsoft România, Windows Phone continuă trendul puternic din România, unde este deja al doilea ecosistem din piaţă. Microsoft aşteaptă să-şi menţină cota de piaţă cu device-urile Lumia existente şi să câştige cotă de piaţă în viitor.

La nivel global, Windows Phone este platforma cu cea mai mare creştere de la an la an, cu 91%.

Confirmare oficială a unei bănuieli

Telefoanele cu Windows Phone au depăşit în cotă de piaţă iPhone-urile în România, titra zf.ro pe 16 martie 2014. 

Potrivit zf.ro, Windows a ajuns la o cotă de piaţă de peste 10% în ultimele două luni ale anului trecut, potrivit datelor GfK şi Vodafone şi Cosmote.

Potrivit lui Bogdan Lerescu, head of terminals la Vodafone România, vânzările de Windows Phone au fost de patru ori mai mari decât în 2012. De asemenea, 12% din vânzările Cosmote reprezintă terminale cu Windows, o creştere de 7% faţă de anul trecut.

Potrivit GfK, valoarea estimată a vânzărilor de telefoane mobile cu Windows Phone a crescut de 3,5 ori de la un an la altul.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: