Apple a lansat trei versiuni de iPhone cu funcţii noi şi cel mai puternic procesor de smartphone

Apple a lansat trei versiuni de iPhone cu funcţii noi şi cel mai puternic procesor de smartphone

FOTO via Apple

Apple lansează astăzi cea mai nouă serie de telefoane, într-un eveniment care are loc în Steve Jobs Theatre, din Cupertino, SUA. Urmăriţi live aici evenimentul şi cele mai importante anunţuri din cadrul acestuia.

21:42 - Cam asta a fost, prezentarea a luat sfârşit. Cum vi se pare noul iPhone? Vă invit la o discuţie în comentarii. Şi dacă aveţi timp, puteţi arunca o privire şi joi, pe 12 septembrie, de la ora 12:00, unde vom discuta toate anunţurile făcute de Apple în această seară în cadrul unei emisiuni Adevărul Live. Vă mulţumesc că m-aţi urmărit până aici! :)

21:40 - Încă o recapitulare cu toate produsele anunţate în această seară: o nouă generaţie de iPad, Apple Watch Series 5 şi trei modele diferite de iPhone 11.

Foto via Apple

21:39 - Este anunţată redeschiderea magazinului Apple Fifth Avenue, din New York. Deci dacă aveţi drum până acolo pe 20 septembrie, puteţi da o fugă să cumpăraţi noul iPhone.

21:38 - ”Good for you, good for the planet”. E un mesaj pe care Apple a încercat să îl inoculeze întreaga seară, repetând faptul că multe dintre componentele produselor sale sunt realizate din materiale reciclate.

21:36 - Un update legat de magazinele fizice Apple. Vor avea Apple Watch Studio,un loc în care îţi poţi personaliza ceasul în orice fel doreşti. 

21:35 - Reducere de preţ pentru iPhone 8, care va costa 499 de dolari. Şi pentru iPhone XR, dar nu am reuşit să văd exact cât de mare este reducerea.

21:34 - Preţul începe de la 999 de dolari pentru iPhone 11 Pro şi 1099 de dolari pentru iPhone 11 Pro Max. Disponibile din 20 septembrie.

21:32 - Videoclipul face o recapitulare a tot ce am văzut până acum: rezistenţă la praf şi apă, sistem triplu de camere, procesor extrem de puternic, Night Mode, calitate a filmării excelentă. În plus, FaceID este mai rapid. 

21:31 - Încă un video promoţional, de data aceasta pentru flagship-uri. Suport pentru Wi-Fi 6, disponibil.

21:29 - Funcţie de multi-cam, prin care vei putea filma cu două camere în acelaşi timp, anunţată pentru noul iPhone.

21:27 - ”It is so Pro.” Fraza serii, cu siguranţă.

21:26 - iOS 13 aduce noi opţiuni de editare a videoului, direct în aplicaţie.

21:24 - Din nou la capitolul înregistrare video, tot 4K în 60 de cadre pe secundă. Vedem şi un video filmat cu camera noilor versiuni Pro.

21:22 - Este anunţată o nouă funcţie care va fi disponibilă cu un update de software din această toamnă: Deep Fusion (sună..interesant). Ce face? Trage nouă imagini înainte să apeşi pe butonul de cameră, face long exposure în timpul fotografiei şi îmbunătăţeşte calitatea imaginii, pixel-by-pixel.

21:20 - Ne sunt arătate câteva imagini realizate cu camerele telefonului. Şi da, arată incredibil, doar nu puteau să includă fotografii nereuşite.

21:20 - Cred că l-am numit pe iPhone 11 Pro Max ”iPhone 11 Pro XL”. Mii de scuze, Apple!

21:19 - Cameră principală de 12MP, telefoto de 12MP, ultrawide de 12MP pentru iPhone 11 Pro.

21:18 - Bateria frăţiorilor mai mari. iPhone 11 Pro are baterie cu 4 ore mai mare decât XS, iar Pro Max are cu 5 ore mai mult decât XS Max. Fast Charger în cutie.

21:16 - Toate nucleele chipului sunt cu 20% mai rapide. ”Asta înseamnă performanţă mai bună şi baterie mai mare pentru clienţii noştri”.

21:15 - 8,5 miliarde de tranzistori într-un singur chip. Nice.

21:14 - Şi mai multe detalii despre procesor. Prea multe ca să le trec pe toate aici. O să vorbim pe larg despre iPhone joi, de la ora 12:00 la Adevărul Live (puţină promovare). 

21:12 - Ok, sunt două: iPhone Pro 11 şi iPhone Pro 11 XL. Cel mic are 6,1 inci, iar cel mare 6,5 inci. Au schimbat şi numele display-ului, Super Retina XDR. Prea complicat, parcă ar fi fost ales de cei de la Sony.

21:10 - Carcasa este făcută din oţel inoxidabil. Culori: Midnight Green, Space Gray, Silver şi Gold.

 

21:08 - Încă un Pro în lumea smartphone-urilor. iPhone 11 Pro, design-ul este cel speculat în ultimele săptămâni, cu 3 camere pe spate, plasate într-un pătrat poziţionat în partea stângă.

21:07 - Wow. Preţ de pornire pentru iPhone 11 de 699 de dolari. Urmează fratele mai mare.

21:06 - Avem un video promoţional pentru noul iPhone 11. Ce îmi atrage atenţia este rezistenţa la apă între 2 şi 30 de minute.

Foto via Apple

21:05 - Bateria. Punctul cel mai slab al iPhone-ului. Doar o oră în plus pentru iPhone 11 faţă de iPhone XR. Slăbuţ.

21:02 - Ne este arătat un video al unui joc exclusiv pentru iOS Store, care demonstrează performanţele chipset-ului.

21:00 - A13 Bionic e şi cel mai rapid GPU de pe un smartphone. Am avut şi o comparaţie cu rivalii de la Samsung şi Huawei, cu A13 Bionic având performanţe duble faţă de aceştia.

20:59 - La capitolul performanţă, avem un chipset nou, A13 Bionic, anunţat ca fiind cel mai rapid CPU de pe un smartphone.

20:58 - Camera frontală va putea înregistra videouri în slow-motion. Now, that is interesting!

20:57 - ”Cea mai bună calitate video pe un smartphone”. Cuvintele celor de la Apple, nu ale mele, însă par foarte siguri pe ei, aşa că sunt optimist.

20:56 - Ajungem şi la video. 4k la 60 de cadre pe secundă, Slo-Mo, Time Lapse şi Extended Dynamic Range. Pe ambele camere, adică şi pe ultra wide.

20:54 - Night Mode este anunţat. Arată incredibil. Realmente incredibil. Şi va porni automat în situaţii de lumină redusă.

20:52 - iPhone 11 va avea tehnologie SmartHDR, iar funcţia de portret poate fi acum aplicată şi asupra animalelor.

20:51 - Cameră principală de 12MP şi cameră Ultra Wide de 12MP. Arată bine. Poate că par puţini megapixeli, însă camerele de pe iPhone au rezultate foarte bune în condiţii bune de lumină.

20:50 - ”Cea mai dură sticlă prezentă vreodată pe un smartphone”. 6 culori diferite, un display Liquid Retina de 6.1 inci. Suport Dolby Atmos şi o nouă experienţă auditivă.

20:50 - iPhone 11 este numele noii serii. Şi da, camera arată cam la fel cum se zvonea.

20:49 - 99% dintre clienţii iPhone sunt satisfăcuţi de modelele de anul trecut, conform lui Tim Cook.

20:47 - Trebuie să recunosc, videourile promoţionale Apple sunt inegalabile, precum cel care a fost prezentat pentru Apple Watch. Urmează însă main-event-ul serii, iPhone!

20:45 - Reducere de preţ anunţată pentru Apple Watch Series 3, care va costa acum 199 de dolari.

20:44 - Swimproof, GPS, Enhanced Siri, doar câteva dintre principalele funcţionalităţi ale Apple Watch Series 5. Preţul ceasului începe de la 399 de dolari, şi 499 de dolari pentru modelele Cellular. Vor fi disponibile în magazine începând cu 20 septembrie.

20:42 - Avem două modele de ceasuri din titaniu, plus clasicele colaborări cu Nike (care arată excelent, ca să fiu sincer). 

Foto via Apple

20:41 - Poţi suna în peste 100 de ţări la numărul de urgenţă cu ajutorul ceasului. O adiţie excelentă, atât timp cât îţi răspunde cineva care să fie şi interesat de urgenţa ta.

20:40 - Wohoo, avem compas pe Apple Watch. Pentru cine mai foloseşte compasuri. Vestea bună este că îţi va arăta şi altitudinea la care te afli, şi poziţia stelelor pe cer.

20:39 - Bateria nu va fi afectată de Always-on Display. Adică este mai mare, dar tot o zi va ţine.

20:38 - Apple Watch Series 5! Cu Always-on Display, care este prezentat ca o inovaţie pe care nu am mai văzut-o până acum (hm, hm, Samsung Watch).

20:34 - Apple anunţă trei noi studii de cercetare: Apple Hearing Study, care va verifica cum este afectat auzul de sunete puternice repetate, Apple Women's Health Study, care va releva date din ciclurile menstruale ale femeilor şi Apple Heart & Movement Study, care va cerceta, evident, mişcarea şi bătăile inimii posesorilor de Apple Watch. Practic, o reclamă a aplicaţiei Apple Research.

20:30 - Este prezentat un video despre funcţia de EKG a Apple Watch, care a fost recunoscută ca fiind un adevărat salvator de vieţi în câteva cazuri.

20:28 - Urmează Apple Watch. O nouă generaţie sau doar un update? Aflăm imediat.

20:27 - Noua generaţie de iPad este realizată în întregime din aluminiu reciclat, şi va avea preţul de pornire de 329 de dolari.

20:25 - iPad vine cu un smart connector, care îţi va permite să conectezi o tastatură la display-ul tabletei. Pe scenă sunt prezentate multiple funcţionalităţi ale iPad OS, precum multitasking sau floating keyboard.

20:22 - Este anunţată a şaptea generaţie de iPad! Display mai mare, de tip Retina, de 10,2 inci, cu 3,5 milioane de pixeli.

Foto via Apple

20:22 - iPad trăieşte! Tim Cook trece în revistă iPad OS, lansat în acest an şi spune că ”nu am fost niciodată atât de entuziasmaţi de viitorul iPad-ului”.

20:20 - În plus, la achiziţia oricărui iPhone, Mac sau Apple TV, compania oferă un an de abonament gratuit pentru Apple TV+.

20:19 - Apple TV+ va fi disponibil de pe 1 noiembrie, în peste 100 de ţări, pentru 4.99 de dolari. În plus, Apple va adăuga producţii originale în fiecare lună.

20:16 - Premiera mondială a trailerului pentru See, o producţie originală cu Jason Momoa în rol principal, care prezintă o lume post apocaliptică, în care oamenii şi-au pierdut vederea. Evident, va fi disponibil exclusiv pe Apple TV+.

20:14 - Urmează Apple TV+, iar Tim Cook prezintă trei dintre producţiile realizate special pentru lansarea noului serviciu de streaming de filme şi seriale: For All Mankind, Dickinson şi The Morning Show, ale căror trailere au fost vizualizate de sute de milioane de ori.

20:13 - Apple Arcade va fi lansat pe 19 septembrie, la un preţ lunar de 4.99 de dolari, iar prima lună va fi gratuită.

20:09 - Celebrul joc Frogger va fi disponibil la lansarea serviciului. În plus, studiouri importante din lumea gaming-ului, precum Capcom sau Konami au anunţat că vor crea jocuri pentru iOS, disponibile în noul serviciu.

20:03 - Tim Cook soseşte pe scena Steve Jobs Theatre şi anunţă Apple Arcade - sistemul de jocuri cu subscripţie pentru mobile, desktop şi PC, care oferă acces la peste 100 de jocuri special concepute pentru iOS.

Pentru prima oară, compania din Cupertino va transmite evenimentul live pe YouTube, pe canalul oficial al companiei. De asemenea, evenimentul va putea fi văzut şi pe Apple TV, prin aplicaţia Apple Events şi pe pagina Apple Events, de pe site-ul Apple.

Zvonurile cu privire la iPhone 11 sunt multe: va avea telefonul acel ansamblu bizar de camere pe spate pe care l-am tot văzut în săptămânile trecute? Va avea oare wireless charging? Va introduce Apple în sfârşit un încărcător mai puternic?

La toate aceste întrebări vom avea răspunsul în următoarele ore, şi vă vom ţine la curent în acest articol cu cele mai importante anunţuri făcute de compania din Cupertino în cadrul evenimentului.

Înainte de lansare, iată cele mai importante ştiri neoficiale:

  • un raport din Coreea de Sud sugerează că ecranele OLED de pe iPhone 11 sunt la fel cu cel de pe Samsung Galaxy Note 10.
  • 10 septembrie e data oficială de lansare conform unor indicaţii care apar în iOS 13 beta. Unele companii telecom acceptă deja precomenzi.
  • o sursă sugerează că vom putea vedea o culoare specială pentru iPhone 11, ceva asemănător cu  Aura Glow de pe Galaxy Note 10, alta că vom avea ca opţiuni negru, alb, auriu şi verde închis.
  • un producător de huse spune că Apple va numi noile iPhone:  iPhone 11, iPhone 11 Pro şi iPhone 11 Pro Max.
  • preţul de bază pentru iPhone 11 va fi de 999E. iPhone 11 Max va costa 1099E în varianta de 128 GB şi pentru modelele de 256GB şi 512GB preţurile vor fi de 1199 E, respectiv 1299 E.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: