Cea mai deprimantă aplicaţie, folosită de libanezi pentru a-i anunţa pe cei dragi că au supravieţuit unui atentat cu bombă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Exploziille în Liban sunt aproape la ordinea zilei FOTO Reuters
Exploziille în Liban sunt aproape la ordinea zilei FOTO Reuters

„Sunt încă în viaţă“ este mesajul transmis, pe Twitter, cu ajutorul unei noi aplicaţii, de locuitorii din Liban. Aceştia folosesc aplicaţia pentru a-şi înştiinţa apropiaţii că au supravieţuit unei explozii, potrivit BBC.

Aplicaţia va putea fi folosită, în curând, şi în alte ţări şi ar putea ajunge să fie utilizată şi în zonele în care au avut loc dezastre naturale.

Aplicaţia a fost dezvoltată de Sandra Hassan, o studentă lebaneză în vârstă de 26 de ani. Ea a gândit „I Am Alive“ ca un mijloc de „exprimare a frustrării“ privind violenţele din Liban. „Nu mă aşteptam ca lumea să înceapă să o folosească“, explică tânăra.

4.000 de persoane au descărcat aplicaţia până acum şi câteva zeci chiar au folosit-o. La apăsarea butonului, programul trimite un tweet în care scrie „Sunt încă în viaţă! #Liban #celmairecentatentat“.

Acest lucru este practic deoarece după un atentat liniile telefonice sunt încărcate de persoanele care încearcă să afle dacă rudele sau prietenii lor au scăpat teleferi.  Hassan spune că o conexiune la internet, indiferent cât de slabă, va reuşi să publice mesajul.

image

Studenta susţine că mulţi oameni sunt de părere că guvernul libanez nu a luat suficiente măsuri pentru a investiga şi opri atentatele cu bombă.

Sute de oameni au lăsat comentarii pe pagina aplicaţiei. Mulţi spun că este deprimantă, alţii condamnă faptul că „banalizează violenţa“. Totuşi, cei mai mulţi apreciază existenţa ei şi au dat chiar şi câteva sfaturi pentru a o îmbunătăţi. De exemplu, există persoane care cer integrarea cu Facebook şi cu mijloace de comunicare din afara sferei social media.

Au existat voci – din Egipt sau Pakistan, de exemplu – care cereau o versiune care să incorporeze şi alte ţări. Hassan a fost contactată şi de un ONG care doreşte să folosească aplicaţia pentru dezastrele naturale. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite