Istoria telefoanelor care au ţinut piept iPhone - cum a evoluat Samsung Galaxy S

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Samsung Galaxy S6 a fost precomandat deja în câteva milioane de unităţi
Samsung Galaxy S6 a fost precomandat deja în câteva milioane de unităţi

Până la Samsung Galaxy S6 şi Samsung Galaxy S6 Edge, compania sud-coreeană a avut un drum lung. Am decis să ne uităm în urmă, să vedem cum arătau telefoanele din seria Galaxy S, ce caracteristici aveau şi cum a evoluat Samsung.

Primul Samsung Galaxy S a fost lansat pe 4 iunie 2010 şi a fost vândut în 24 de milioane de exemplare. Faţă de iPhone, lansat în 2007, Samsung avea un ecran WVGA mai bun, cu o densitate a pixelilor de 233 de pixeli pe inch. Aceasta a fost principala caracteristică a telefonului care l-a evidenţiat pentru clienţi.

Telefonul a fost introdus în topul Time al celor mai bune device-uri din 2010, iar GSMarena.com l-a denumit cel mai bun telefon cu Android.

Samsung Galaxy S II

Al doilea telefon din această familie a fost lansat la Mobile World Congress 2011 şi era unul dintre cele mai subţiri telefoane ale momentului, cu o grosime de 8,49 de milimetri.

A avut şi mai mare succes decât generaţia anterioară, cu 40,2 milioane de unităţi vândute. A fost numit smartphone-ului anului la Mobile World Congress, iar Engadget i-a oferit nota 9, numindu-l cel mai bun telefon cu Android şi probabil cel mai bun smartphone de pe piaţă.

Review-urile au fost universal favorabile, iar telefonul era robust şi corect.

Samsung Galaxy S III

A devenit mai complicat decât generaţiile anterioare şi a sosit cu un asistent vocal, numit S Voice. Din păcate, nici astăzi acest asistent vocal nu a ajun sla nivelul care trebuie.

50 de milioane de unităţi au fost vândute, iar telefonul a deschis o linie de design care nu a fost tocmai apreciată, deşi s-au vândut foarte multe unităţi. În momentul acesta, Samsung era deja un brand recunoscut global, care era principalul rival pentru iPhone, cu Nokia şi BlackBerry uitate de multă vreme în urmă.

Procesul dintre Samsung şi Apple

Drumul Samsung spre poziţia cu numărul 1 în clasamentul smartphone-urilor nu a fost uşor. În mijlocul acestuia, Apple a dat în judecată sud-coreenii, iar o curte de justiţie din Statele Unite a decis că Apple avea dreptate.

Apple a dat în judecată Samsung în 2012, sub acuzaţia de încălcare a numeroase patente. Un juriu de nouă persoane a dat dreptate Apple, după 52 de ore de audieri, iar Samsung a fost nevoită să plătească un miliard de dolari daune. După numeroase apeluri şi rejudecări, suma totală a fost de 930 de milioane de dolari pe care Samsung a fost nevoită să le plătească firmei din Cupertino.

Samsung nu a fost singura companie care a copiat sau s-a inspirat din produsele lansate de Apple. În epoca smartphone-urilor, Android a preluat o parte din setările iOS, dar le-a făcut mult mai bune. Apple a acuzat Samsung că a copiat părţi din software-ul său, cum ar fi slide to unlock, universal search, sincronizare în fundal şi corectare automată a cuvintelor.

Evoluţia grafică a telefoanelor Samsung

Luna aceasta, Samsung a lansat pentru prima oară două telefoane din linia S, dintre care unul numit Edge, cu ecran curbat şi cu notificări inteligente.

Mai jos, un grafic realizat cu Line.do în care am pus istoria liniei Galaxy S de la Samsung. Care dintre ele v-a plăcut cel mai mult? Click pe imagine pentru grafic

Line.do Samsung Galaxy
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite