INFOGRAFIE Uluitoarea călătorie a unui iPhone 5 până în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

iPhone 5 ajunge cu greu în buzunarele cumpărătorilor, iar stocurile sunt mici, fabricile din China acoperindu-le cu greu. Până să ajungă la noi, iPhone 5 este un exemplu de bijuterie de design şi de atenţie. Procesul e lung, iar componentele vin de la diferite fabrici din lume.

„Sunt un iPhone 5. Abia mă aştepţi, dar eu nu am ajuns încă în buzunarul tău. Ştii cât de mult am de mers până acolo? Pornesc din nimic, din mâinile designerului Jonathan Ive, îmi dau suflet în centrul care face sistemul de operare şi îmi adună membrele de prin toată lumea. Apoi, în China, sute de muncitori sunt grăbiţi să termine asamblarea ca eu să ajung la tine. Dar nu am ajuns. Nu te grăbi. Până în buzunarul tău fac 39.000 de kilometri”.

Din Statele Unite ale Americii porneşte tot sistemul, dar el ajunge în Marea Britanie, Germania, Coreea de Sud sau Taiwan. Totul pentru ca la final iPhone 5 să surescite imaginaţia celor care l-au cumpărat. Până în buzunar iPhone 5 aproape că face un ocol în jurul lumii, pe linia Ecuatorului.

Componentele din interiorul telefonului costă doar 200 de dolari, iar asamblarea costă doar opt dolari. Cea mai scumpă parte este ecranul. Potrivit celor de la iSuppli, specialişti în analizarea preţului componentelor, iPhone 5 este chiar mai ieftin decât iPhone 4S.

Ne vom concentra cu atenţie pe părţile extrem de interesante ale telefonului. Pentru a realiza carcasa atât de uşoară, Apple o fabrică din aluminiu folosit şi la laptopuri. După ce carcasa dintr-un singur element este realizată şi retuşată cu ajutorul unei freze cu diamant, o cameră de 29 de megapixeli fotografiază, iar un computer analizează instantaneu calitatea materialului. Pentru a reuşi acest lucru, imaginea obţinută este comparată cu 725 de matriţe perfecte, care trebuie replicate ideal.

Utilizatorii de pe forumurile de specialitate din România s-au plâns de unele probleme evidente: zgârieturi pe carcasă şi probleme cu camera foto. Dar un lucru a fost apreciat aproape în totalitate: telefonul, deşi are 4 inci, nu se simte deloc greu în mână, fiind uluitor de uşor. Acest lucru a fost şi cu ajutorul materialelor, dar şi prin intermediul tehnologiilor folosite pentru a subţia pe cât se poate smartphone-ul.

Dacă până acum ecranul era separat de tehnologia tactilă, acum totul este integrat. Practic, pixelul devine şi conductor de electricitate pentru a simţi atingerea degetelor. Rezultatul? 30% mai subţire. Iar pentru realizarea de imagini bune, lentila camerei numită iSight este realizată din safir. În lume mai există un singur material mai rezistent ca safirul, iar acela este diamantul.

Partea întunecată a unui iPhone

În buzunar, un iPhone reprezintă doar un gadget de ultimă generaţie. Dar procesul prin care este asamblat este unul care poate părea scos din timpurile sclavagismului. Fabricile Foxconn din China au avut numeroase probleme până cum, iar mai mulţi investigatori s-au dus pentru a vedea condiţiile de muncă. Foxconn a fost lovită de proteste şi greve ale angajaţilor şi de un uriaş scandal al unor sinucideri în lanţ ale angajaţilor, mult dând vina pe condiţiile de muncă extraordinar de dificile, cauzate de presiunea de a livra iPhone-ul la timp.

Publicaţia chineză „Shanghai Evening Post” a trimis un jurnalist cu experienţă pentru a se angaja la Foxconn chiar în timpul procesului de fabricare a lui iPhone 5. Ceea ce a transmis el prin intermediul jurnalului său i-a şocat pe mulţi. El a rezistat doar 10 zile la Foxconn din cauza condiţiilor de lucru, iar până să ajungă pe linia de fabricare a fost şocat de faptul că toţi angajaţii locuiesc în fabrică în interiorul unor clădiri care au practic gratii la geam. De asemenea, există doar un singur doctor pentru 4-5 pacienţi deodată şi vorbim aici de un medic pe tură.

Ceea ce este într-adevăr şocant se întâmplă abia pe linia de fabricare, unde muncitorii sunt trataţi ca nişte roboţi. Jurnalistul chinez a avut de notat nişte puncte de pe carcasa smartphone-ului care urmau să fie acoperite pentru a fi protejate de vopsea. Tura lui dura opt ore, dar fără pauză, timp în care trebuia să aibă grijă să nu rateze vreo carcasă. Iar acestea nu veneau rar: potrivit propriilor calcule, jurnalistul chinez avea o pauză de trei secunde între marcare.

“Trebuia să marchez cinci carcase pe minut. În 10 ore făceam 3.000 de carcase. În total sunt patru linii de producţie cu 12 muncitori. Fiecare linie poate produce 36.000 de carcase într-o noapte. Doi dintre noi munceau la controlul calităţii şi aveau 10 minute pauză la fiecare două ore. Restul... munceam toate orele încontinuu”, se arată în reportajul chinezului.

Un telefon care trece prin fabricile rivalilor

Sony produce bateria, potrivit informaţiilor relevate după deconstrucţia iPhone-ului pe componente. De asemenea, japonezii produc şi senzorul pentru camera foto folosită pe terminal. Dacă rămânem în Japonia, mai mulţi producători din ţara niponă au contribuit la fabricarea gadgetului: Sanyo produce ecrane, iar unele surse menţionează LG printre furnizorii suplimentari.

În Coreea de Sud, Apple se loveşte de Samsung. Oricât ar dori să scape de rivalii asiatici, firma americană depinde momentan de Samsung pentru a produce procesoarele A6 de pe noul smartphone şi memoria internă RAM, atât de importantă pentru rapiditatea şi rezistenţa la mai multe procese ale telefonului. 

Mai multe persoane care au comandat s-au plâns că telefonul nu a fost livrat încă, la o lună după ce l-au comandat. În momentul în care am scris articolul, iPhone 5 apărea în stoc la Vodafone şi Cosmote, dar la Orange nu mai este disponibil. Potrivit informaţiilor neoficiale, a doua tranşă de telefoane va veni în România la începutul lui decembrie, deşi unii utilizatori şi-au primit gadgeturile şi în jurul datei de 15 noiembrie. Tot pe baza acestor informaţii din interior, se pare că operatorii nu au primit decât câteva sute de terminale.

Unul dintre cei care au cumpărat iPhone-ul, a comandat terminalul pe 13 noiembrie, în varianta neagră de 16 GB. „Am întrebat când îmi vor lua comanda, mi-au spus că nu ştiu, dar cred că o să vină până în decembrie. După anunţul cu iPhone 5S, toată lumea este dată peste cap“, spune acesta.

Unii au fost mai norocoşi: „L-am comandat pe 12 noiembrie. Am stat pe internet intens, iar la un moment al zilei a apărut ca figurând pe stoc. Clar că am lansat comanda şi două zile mai târziu a venit“, se laudă un cumpărător de iPhone. Pentru cei care nu mai au răbdare, okazii.ro este soluţia, dar va trebui să plătiţi preţul integral. Cele mai ieftine terminale pornesc de la 2.500 de lei, dar unele ajung şi la 3.600 de lei, deci aveţi grijă la ce cumpăraţi.

image

Click pe infografie pentru a o mări

Apple îşi schimbă calendarul

Ultimele informaţii din tabăra Apple, vorbesc de posibilitatea ca firma din Cupertino, forţată de rigorile pieţei şi ritmul alert de lansări ale rivalilor, să treacă la o ciclicitate de şase luni între dispozitive. Astfel, mulţi clienţi s-ar putea trezi că abia au primit un iPhone, ca să afle de o generaţie mai nouă.

Potrivit informaţiilor primite de taiwanezii de la Digitimes, campioni în zvonuri de la furnizorii Apple, cererile de componente Apple se vor intensifica în luna martie, indicând o lansare în luna iunie, diferită de cele obişnuite, care sunt în luna octombrie. De altfel, procesul de fabricaţie pentru un posibil iPhone 5S ar putea începe din decembrie, cu un stoc limitat pentru testări.

Apple s-ar putea confrunta cu câteva probleme din acest motiv: următorul telefon ar putea fi doar o evoluţie marginală a actualului terminal. Cu toate acestea, posibilele zvonuri i-ar putea face pe fani să aştepte după noul smartphone şi să renunţe să cumpere actuala generaţie. În acelaşi timp, liniile de producţie vor fi mai aglomerate, iar datele de livrare vor fi din ce în ce mai strânse, în condiţiile în care Apple are probleme în acest moment cu respectarea termenelor oficiale.

În plus, după cum au reacţionat clienţii odată cu lansarea lui iPad 4, o evoluţie mică a unui nou gadget poate provoca frustrare. Dacă vor exista clienţi cărora abia li s-a livrat iPhone-ul nou şi văd o generaţie mai bună, atunci nemulţumirea va fi generală.

Cât ne costă telefonul?

iPhone 5 costă peste 700 de dolari fără abonament. Investiţia este enormă din primă fază, dar un proprietar de smartphone nu se opreşte aici, iar în decursul unui an investeşte mai mulţi bani în aplicaţii plătite.

Ecosistemul Apple este unul care face mai mulţi bani din aplicaţii plătite decât ecosistemul Google Android. Deşi potrivit unei cercetări a firmei americani ABI Research 70% din utilizatori nu cheltuiesc nimic pe aplicaţii, restul cheltuiesc destul de mult. De asemenea, 3% din cei care cumpără aplicaţii acoperă 20% din venituri. Potrivit lui Aapo Markkanen de la ABI Research, un cumpărător mediu de aplicaţii cheltuieşte cam 7,5 dolari pe lună pe programe plătite sau pe elemente din interiorul unei aplicaţii care sunt numai pe bani.

Un iPhone cât un salariu lunar

De asemenea, analistul american Gene Munster de la Piper Jaffray a dat publicităţii un studiu la începutul acestei săptămâni, spunând că magazinul online Google a produs doar 7% din cât a produs AppStore în total. Practic, în acest moment aplicaţiile din ecosistemul Apple înseamnă cam 70% din veniturile totale, iar compania din Cupertino îşi sustrage banii din comisioane. De asemenea, 14% din descărcările din AppStore au fost plătite în luna septembrie, un procent extrem de bun faţă de tendinţa generală, iar 90% din banii cheltuiţi în septembrie au luat drumul magazinului Apple.

Potrivit ultimului studiu GfK în privinţa aplicaţiilor mobile, 70% din români sunt atraşi de tehnologia modernă, iar utilizatorul mediu are 22 de aplicaţii în telefon. Jumătate dintre acestea sunt păstrate în telefon, iar o treime sunt folosite chiar zilnic. Statistica este una clasică, aproape conformistă. În 76% din cazuri utilizatorii utilizează telefonul pentru convorbiri prin mesageria instantă, 60% pentru muzică, reţele sociale doar 57% şi jocuri în 54% din cazuri. În acest context, românii intră aproape de media mondială: 12% din aplicaţiile din telefon sunt plătite.

Cu toate acestea, cât costă de fapt o persoană pe un iPhone? Alegem Vodafone, deoarece la Orange, în momentul scrierii articolului, nu era în stoc. La un abonament de 59 de euro pe lună, dispozitivul costă 500 de euro. Timp de doi ani, durata contractului, vom cheltui 1.416 euro numai pe abonament. O husă costă 20 de euro. Ne bazăm pe cercetarea ABI Research, iar în doi ani cheltuim 130 de euro pe aplicaţii. În total, în doi ani, un iPhone 5 ne-a costat aproximativ 2.000 de euro, fără să ne gândim că se strică încărcătorul sau alte accesorii. În medie, cheltuim pe un iPhone 83 de euro pe lună. Pentru a compara, în România salariul minim pe 2012 este de 154 de euro, adică echivalentul a 700 de lei. 

Acest articol a apărut la rubrica „Omul Digital“ din Adevărul Weekend, săptămâna 30 noiembrie - 2 decembrie 2012. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite