Google lansează aplicaţia proprie pentru camera foto din Android şi a dotat-o cu o funcţie interesantă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Google îşi măreşte portofoliul de aplicaţii cu una pentru camera foto. Are o interfaţă nouă, ştie un truc nou şi este disponibilă spre descărcare din Play Store. Iată ce face nou şi de ce ar putea fi interesantă. Ar putea fi.

Google a lansat Google Camera în Play Store şi cea mai mare funcţionalitate este cea care îţi defocalizează mai mult fundalul decât ar face-o în mod obişnuit camera de pe telefon. Se numeşte Lens Blur sau „Fundal înceţoşat“, după cum a fost tradusă în română. Am testat aplicaţia şi pot spune că e interesantă, dar cam atât.

Aplicaţia este disponibilă în Play Store aici. Într-un mesaj publicat pe Google+, echipa care s-a ocupat de aplicaţie susţine că au vrut, prin Lens Blur, să se apropie de performanţele reuşite de un DSLR care defocalizează fundalul în ceea ce se numeşte bokeh. „Să obţii acelaşi efect optic necesită, în fotografia tradiţională, obiectiv bun şi contează deschiderea, de aceea n-a fost prea uşor să faci asta pe telefon sau tabletă“, se arată în mesajul de pe G+.

„Acum, toate astea se schimbă cu Lens Blur, un nou mod pentru aplicaţia camerei foto din Android. Lens Blur înlocuieşte sistemul optic cu algoritmi şi tehnici de optimizare a imaginii care rulează pe dispozitivul mobil, simulând acel efect pentru a crea un model 3D al lumii“, continuă mesajul. Pozele de demo arată bine, într-adevăr algoritmii de procesare îşi fac treaba, dar într-un test în lumea reală nu iese atât de bine totul.

În primul rând, nu poţi face poza şi gata, ci trebuie să faci poza, focalizând pe un punct, apoi mişti telefon liniar pe verticală. Asta dacă îţi iese. Dacă nu, reiei. Şi, uneori, telefonul nu distinge corect între obiectul tău focalizat şi fundalul, face o poză normală şi pentru bokeh ţi se cere să refaci poza. Recunosc, uneori pozele sunt tare interesante, dar contează mult condiţiile.

Exemple de poze defocalizate (în galeria foto au şi câteva filtre aplicate în Snapseed)

image
image
image

După ce faci poza, şi totul e bine, poţi reveni asupra defocalizării, dacă vrei să fie mai accentuată sau mai subtilă. Se vede bine în prima poză dintre cele trei de mai sus că, uneori, aplicaţia „se pierde“ pe marginea obiectelor, nu analizează corect linia de defocalizare şi strică puţin conturul. Funcţionează bine şi pe portrete Lens Blur, atât timp cât subiectul este la cel puţin jumătate de metru distanţă.

În plus faţa de Lens Blur, noua aplicaţie îţi mai arată, când intri în modul video, să întorci telefonul la orizontală, dacă îl ţii vertical, pentru a filma corespunzător. Meniul cu opţiuni este accesibil printr-un swipe din stânga, indiferent că ţii telefonul pe orizontală sau pe verticală. Iar în dreapta jos, în acest meniu cu opţiuni, ai setările mai în amănunt.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite